Povestea de viata a lui Dan Nistor! Cum a ajuns sa joace la nivel profesionist

Editorial

Scris de:

Dan Nistor are o poveste de viata ceva mai atipica pentru un jucator de fotbal care a ajuns sa fie capitanul lui Dinamo si unul dintre cei mai buni jucatori din Liga I. 

 Fotbalistul nascut la Rucar a povestit cum a ajuns sa se se apuce de sportul-rege abia la 20 de ani si cine este omul care i-a schimbat practic destinul, cand nu mai credea in asa ceva. Dinamovistul, care a fost dorit de Gigi Becali la FCSB, crede ca n-a reusit la Evian, in Franta, tocmai din cauza faptului ca n-are la baza junioratul.

”Nu prea am spus asta pana acum. Pe mine, la Evian, m-a dus baiatul antrenorului, dar nici acum nu-mi explic de ce n-am jucat acolo. am vorbit si cu agentul meu. Aveam multe discutii cu antrenorul, care-mi spunea asteapta, asteapta, asteapta! Am asteptat pana a picat echipa. Se baza foarte mult pe fizic fotbalul francez. Clubul Evian s-a comportat foarte bine cu mine, din punct de vedere financiar. Mi-as fi dorit sa continui acolo, dar pentru ca nu aveam scoala fotbalului, ma refer la juniorat, am platit!

Eu, abia la 20 de ani am avut primul meu contract, la Liga a 3-a. Pana atunci, am mai jucat in curtea scolii, si era o echipa acolo, la mine, la judet, in Liga a 5-a. Ne vedeam sambata si jucam pe un mic si o bere”, a povestit Nistor, prezent in studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.

Nistor, care a vorbit si de sansele ros-albilor la play-off, a dezvaluit cine i-a fost primul antrenor, cum a reactionat dupa prima sedinta de pregatire adevarata din viata sa, dar si cum a reusit in fotbal. ”Nea Telu Stancu, la Mioveni, a fost primul meu antrenor cu care am facut exercitii tactice, la Liga 2. Dar, prima data am facut un antrenament la Liga 3, erau doua pe zi. Dupa primul, am dormit 4 ore la pranz, nu mai puteam sa mai rezist. Nu eram invatat si eram la Liga 3. Apoi, incet-incet am inceput sa invat, a fost ok. Am avut foarte mult noroc, dar si foarte mult talent, pentru ca altfel nu se explica”, a mai spus Nistor, la Digi Sport.

”Cum am ajuns in fotbal? Am avut o finala de Cupa Romaniei pe judet, pe stadionul ”Nicolae Dobrin” din Pitesti si acolo Benone Lazar (n.r. – patronul echipei CS Mioveni) a venit la mine si a spus vrei sa semnam? Taica-miu mi-a spus ca semnam, dar nu pe cinci ani, stiti cum sunt parintii. Apoi am plecat cu echipa in cantonament la Baile Herculane. ”Uite, ma tata, am plecat cu echipa in cantonament si trebuie sa semnam, pentru ca altfel ma trimite acasa. Si asta a fost.

De copil mi-am dorit sa ma fac fobalist, cine nu-si doreste asta? Chiar in perioada aceea eram, nu mi-e rusine s-o spun, ca eu sunt un tip modest, de la tara, paznic la un hotel de la Rucar, la mine acasa. Nasa mea de botez m-a ajutat sa ajung acolo. A doua zi dupa ce am primit oferta de la Mioveni, m-am dus la ea, i-am cerut scuze ca trebuie sa plec de la hotel si chiar am intrebat-o ce parere are. Mi-a zis, da, de ce sa nu incerci si a fost bine pana la urma. Sunt foarte multe talente la tara, care nu se vad, care se pierd”, a mai spus Nistor, la Digi Sport.

El a povestit si cum au stat lucrurile in privinta ofertei de la Fcsb: “Eu nu am avut niciun contact cu cei de la FCSB. Am vazut foarte multe comentarii, dar in viata, nu banii conteaza. Toti mergem intr-un loc unde nu luam banii cu noi. Sa fiu capitan la Dinamo si sa ma aprecieze lumea, e extraordinar. Dupa ce a aparut acea oferta, am primit multe mesaj de amenintare. Nu e normal asta. Multe mesaje s-au referit la familia mea. Ameninta-ma pe mine, nu pe familia mea, nu sotia, nu copiii! Nu era cazul de asa ceva. O parte din fani m-au sunat sa-mi dea banii stransi in proiectul DDB, dar nu i-am acceptat”, a declarat Dan Nistor pentru Digi Sport.

Dan Nistor crede in continuare ca Florin Bratu a gresit fata de el. Mijlocasul si-ar fi dorit ca antrenorul sa nu iasa in presa cu detalii legate de oferta primita de el. „Eu nu aveam de unde sa stiu amanunte despre oferta. Florin Bratu trebuia sa ma cheme si sa vorbim. Nu trebuia sa iasa in presa dupa meciul cu Iasi. Evident ca eu eram de vina pentru ca am pierdut acele meciuri… Eu sunt si un tip asa voluptos. Ce probleme sa aiba cu mine Bratu sau alti antrenori?

Eu nu am avut nicio problema cu antrenorii. Contra a fost elegant cu mine si mi-a spus, nu am nevoie de tine, esti a doua sau a treia varianta. Mi-a spus spre finalul campionatului. A vorbit cu Petrescu si a cazut de acord sa faca schimbul dintre mine si Felipe Nascimento”, a adaugat Dan Nistor

 

loading...

Lasă un răspuns