Plamen Iliev nu a dorit să mai continue la Dinamo, chiar și după indepărtarea lui Mircea Rednic.
După meciul cu ”cântec” de la Mioveni, în care Dinamo a fost învinsă cu 2-1, cu largul concurs al portarului bulgar, care a primit un gol parabil, dar a și comis un penalty inexplicabil, acesta a fost acuzat direct de antrenorul de atunci al echipei Mircea Rednic.
Tehnicianul dinamovist l-a acuzat pe bulgar de intervenția la penalty, iar pentru meciul cu Farul a fost exclus. După demiterea lui Mircea Rednic, Iuliu Mureșan anunța triumfal faptul că Plamen Iliev va reveni la echipă. A revenit, însă fără niciun fel de dorință de a mai continuă la Dinamo, acesta refuzând să mai evolueze pentru echipa care îi plătea un salariu mult peste media Ligii I.
Cu un C.V. totuși bun, cu prezențe în prima reprezentativă a Bulgarie, având 19 prezente în națională Bulgariei, Iliev nu și-a găsit echipă în perioada de mercato, nicio echipa nu a fost interesată de serviciile sale și astfel s-a ajuns în ultima zi de mercato ca el să își găsească formație
Din informațiile RD1948, Plamen Iliev va merge în liga secundă la Hermannstadt, o echipă care se bate la promovare și care își anunță și prin acest transfer intențiile serioase de a reveni în prima ligă după doar un sezon. La fel ca în cazul lui Filip, Dinamo nu dorea să renunțe la serviciile sale fără o sumă de transfer, nu știm exact în ce condiții s-a produs despărțirea, dar este posibil ca Iliev să fi renunțat la ultimele salarii pe care le avea de primit de la Dinamo. Un transfer însă surprinzător pentru portarul bulgar, care a preferat să meargă în liga secundă, în loc să continue la Dinamo, acolo unde cu siguranță ar fi avut de departe prima șansă la titularizare, ținând cont de evoluțiile extrem de modeste din partea portarilor utilizați în 2022, Figueiredo, dar mai ales Chesneau
10 meciuri și-a trecut în cont Plamen Iliev, primind 19 goluri
103 meciuri are Iliev în Liga I
FILIP CONTINUĂ LA DINAMO!
Jucătorul cu unul dintre cele mai mari salarii din lot, care refuză să mai joace pentru prima echipă a lui Dinamo, nu va pleca. Perioada de transferuri se încheie în două ore și Filip nu a găsit vreo echipa care să îndeplinească criteriile cerute de Răzvan Zăvăleanu.
Transferul fostului internațional român în Ungaria, la Mezokovesdi a picat. Steliano Filip n-a mai vrut să rămână la Dinamo, insistând în repetate rânduri pe lângă conducerea clubului să îi permită să plece gratis.
„Mie nu îmi este frică de nimeni, dar s-au adunat mai multe, și cu suporterii, și în perioada cu fostul antrenor când eram al nimănui și atunci nu mai era nevoie de mine.
Veneam pe la Săftica, pierdeam două ore ca să treacă timpul să fac act de prezență. M-am simțit umilit și de asta sunt foarte dezamăgit, pentru că, ok, să zicem că suporterii nu toți și-au dorit sau își doresc să plec eu, dar atunci era aceeași conducere”
Steliano Filip a sperat să ajungă la Mezokovesdi, echipă aflată pe locul 7 în Ungaria, însă mutarea nu s-a mai realizat în cele din urmă. Dinamo cerea 50 000 de euro, din informațiile noastre, sâmbătă când a apărut informația că a venit oferta pentru Filip, ea nu venise pe adresa clubului, astfel că odată cu încheierea perioadei de mercato, Filip va continua la Dinamo și rămâne de văzut cum va proceda clubul în cazul său, mai ales că jucătorul este total nepregătit să joace și refuză să între în programul echipei.
[…] de Plamen Iliev, din informațiile Radio Dinamo1948, Plamen Iliev va merge în liga secundă la Hermannstadt, o echipă care se bate la promovare și […]