Deși avem încă în vigoare o interdicție la transferuri, asta nu înseamnă că Dinamo nu se interesează de diverși jucători pentru a întări lotul odată cu ridicarea interdicției.
Zilele trecute au apărut informații conform cărora Dinamo este interesată de Cristian Costin, un fundaș lateral trecut pe la Voluntari. Din informațiile noastre, interesul ar fi unul real, dar rămâne de văzut dacă jucătorul va mai fi disponibil după ridicarea interdicției la transferuri. Informația a fost prezentată în exclusivitate de cei de la Playsport.
Acum a venit rândul celor de la Prosport să ofere o posibilă țintă pentru Dinamo, de această dată un fundaș central. Leandro Morante este fundaș central, care a evoluat în sezonul trecut la Bourg-en-Bresse. Conform sursei, acesta ar avea opțiunea de a evolua și în Ligue 1, dar ar dori să evolueze în străinătate, nu să fie rezervă. Leandro Morante, cel care a mai evoluat de-a lungul carierei la AS Beziers și Chateauroux, ambele din ligile inferioare franceze, va deveni liber de contract la finalul acestei luni
Însă nu putem confirma interesul lui Dinamo pentru Leando Morante, nu știm dacă echipa noastră este interesată de serviciile sale, dar cu siguranță sunt jucători care sunt în discuții cu Dinamo. O parte din acești jucători s-ar putea să vină și în cantonament cu echipa în Slovenia.