In timpul partidei de sambata, undeva in inima peluzei dinamoviste, o voce de caine rostise urmatoarele cuvinte, dupa o scandare a fanilor alb-rosii care a zguduit Bucurestiul: „Frate, jur, pentru asta traiesti!” Mi-am dat seama atunci de ceva: Cata dreptate are! In fiecare saptamana suntem acolo, pentru ei. Ii sustinem, ii incurajam, pentru ca asta ne e „meseria” de suporteri. Insa.. eu nu cred ca o facem doar pentru ei. Cred ca o facem mai mult pentru noi. Celebrul cantec al celor de la U Cluj spune asa: „Primul pas pe stadion, n-am sa-l uit pan-am sa mor”. Odata ce ai pus piciorul intr-o peluza, odata ce ai invatat primul cantec, odata ce ai simtit bucuria primului gol, nu te mai poti desprinde. Esti capturat in „ghearele” fenomenului ultras. Incepi prin a-ti cumpara esarfe, sepci, tricouri cu insemnele echipei iubite. Timpul trece, te integrezi intr-un grup. Iti gasesti, practic, o a doua familie. Familia Dinamo. Integrarea ta continua, vii la toate meciurile de acasa, si daca iti permite timpul, si la deplasari. E mijlocul noptii, esti in masina alaturi de gasca ta, la 300km de casa, si cantati „Iar sunt seara departe alaturi de Dinamo”. Zile intregi despartit de cei dragi, totul sacrificat in numele pasiunii pentru alb si rosu. Apoi se apropie derby-ul. Cu o saptamana inainte deja nu mai stii ce e cu tine. Esti agitat, emotionat, nervos, nerabdator, treci prin zeci de stari si simti ca timpul nu mai trece. Te mai gandesti la o coregrafie, la un mesaj, mai cumperi niste torte si petarde, mai iesi cu brigada la o bere, la un fotbal. Orice ai face, nu poti sta departe de fenomen. Nu te gandesti decat la momentul ala in care esti pe stadion, intre 10000 caini, si striga seful de galerie „Pumnii suuuus”. Si tu, si cel de langa tine, si multi altii, faceti intocmai. Si apoi vine tonul: „DI-NA-MO, DI-NA-MO„. Si se cutremura peluza. Te cuprinde un puternic sentiment de mandrie. Ca tu, un simplu cetatean, participi la ceva unic. Li s-a facut pielea de gaina pana si alora de la Gara de Nord cand v-au auzit. La Baneasa au anulat decolarea unu avion crezand ca e cutremur. Nu, stati linistiti, sunt doar „cainii” din Stefan cel Mare, facand ceea ce stiu ei mai bine. Impresionand. Si nu, nu vorbesc aiurea. A confirmat-o o lume intreaga, dupa „isprava” de martea trecuta. Ca doar nu degeaba..:
„Suntem singurii ultra’
Din toata Romania,
Ca noi nu are nimenea
Mentalitate ultra’ „
Noi, cei ce ne petrecem sambetele in peluza, in vant, ploaie, ninsoare sau in 40 grade la umbra, nu regretam nicio clipa! „Fie vreme buna, fie vreme rea”, suntem acolo! Pentru ca PENTRU ASTA TRAIM!!!
P.S. Luati aminte, toata treaba asta v-o spune o fata 🙂
