miercuri, ianuarie 15, 2025
AcasăStiri DinamoPaul Anton: "E clar ca ne vom bate la titlu"

Paul Anton: „E clar ca ne vom bate la titlu”

Paul Anton este capitanul lui Dinamo si acest lucru se observa atat din atitudine, cat si din declaratii. Un jucator ambitios, valoros totodata, in care suporterii dinamovisti isi pun mari sperante in noul sezon

  • „Eu sunt un tip rezervat. E clar că ne vom bate la titlu, însă nu mă arunc în declaraţii pompoase, ca să nu ajungem să avem mari deziluzii. Să fim mai smeriţi şi să muncim mai mult!”
  • „Am încheiat dramatic ultimul sezon. După moartea lui Patrick n-am reuşit să luăm nici Cupa României. A contat că nu ne-am antrenat în acele zile, n-am mai avut suflu în repriza a doua cu CFR. Ardelenii au egalat şi totul a mers din ce în ce mai prost”
  • „Trebuie să trec peste drama lui Ekeng. Dacă mi-aş aminti mereu, n-aş mai putea fi om. Am fost afectat, dar sunt şi căpitan şi n-am dreptul să pic psihic. Sau dacă e să pic, măcar să pic ultimul”
  • „N-am mai fost de atunci pe stadion sau la vestiar, mi-e extrem de greu. Ne vor încerca nişte sentimente, dar trebuie să fim bărbaţi. Să nu ne mai legăm de acel moment, fiindcă o să ne tragă în jos”
  • „Probabil, mai trebuie câteva achiziții de valoare, ştiu şefii mai bine”
  • „Tinerii de acum au calităţi bune, dar mai au de lucrat. Calităţi au, dacă vor învăţa şi tactic, viitorul e al lor. Patrick Petre, Costache, Târcoveanu, Manole, care-mi place mult, sunt copii de care se vor auzi lucruri bune”
  • „Deşi am 25 de ani, sunt printre cei mai în vârstă din lot. Mă stimuzează faptul că trebuie să fiu responsabil şi să-i ajut pe cei mai mici”
  • „Nu ştiu pe ce loc poate termina Dinamo, sper că în primele trei”
  • „România nu că m-a deziluzionat, însă m-a supărat rău cu acele rezultate. Totuși, uneori, în fotbal, atât poţi. Acum nu trebuie să cădem psihic sau să ţinem doliu după eşecul cu Albania. Trebuie să trecem peste, iar următoarea campanie să fie începută în forţă pentru a se şterge deziluzia de la Euro„.

Paul Anton: „E clar ca ne vom bate la titlu”

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare