AcasăEditorialO concluzie după meciul de ieri

O concluzie după meciul de ieri

Dinamo a pierdut meciul de ieri cu Steaua și ar fi multe de spus după înfrângerea de pe Arena Națională.

Frustrant meci am mai trăit aseară pe cel mai mare stadion al țării, care a fost gazda unui duel considerat de unii derby, considerat cu totul altceva de alții, însă în tribune a existat clar o rivalitate, chiar ură aș putea spune, deși este un cuvânt prea dur, dar cred că nu există niciun fel de ”iubire” între suporterii celor două echipe.

Despre duelul din tribune nu știu ce ar fi de spus, deoarece fiecare parte își poate asuma o ”victorie”, eu cred că noi avem victorie prin faptul că am adunat aproximativ 20 000 de spectatori, în condițiile în care au fost atât de multe momente negative adunate în decursul timpului și cumva, în cel mai greu moment al nostru, am arătat încă o dată faptul că suntem alături de Dinamo, indiferent de situație. Că la 2-1 ei au cântat mai tare, e oarecum de înțeles, nu este plăcut, dar este și pentru noi o lecție, dar mesajul ar fi că DINAMO TRĂIEȘTE PRIN NOI!

Însă jocul a fost cel care mi-a transmis mie o stare de frustrare, de aceea am plecat dezamăgit, nervos la stadion. Frustrare din faptul că nu am fi meritat să pierdem, dacă ne gândim la numărul de ocazii create, la modul în care s-au desfășurat ostilitățile, dar supărat și dezamăgit ca urmare al faptului că echipa asta are un minus uriaș, despre care voi discuta mai pe larg.

Dinamo a deschis scorul în prima repriză după câteva minute de joc excelent, în care publicul intrase foarte bine în joc, numai că o fază fixă…celebrele faze fixe judecate PROST de apărarea noastră, au ieșit din nou la rampă și suntem egalați aproape instant.

În repriza a doua, deși am jucat mult mai prost decât în prima parte, ratăm trei oportunități uriașe și plecăm cu niciun punct după acest meci și cu doar 6 puncte rămase. Cu un joc care promite, care pare că poate fi genul de evoluție care pe viitor să aducă mai multe puncte, dar avem minusul de care mă temeam teribil atunci când am început sezonul: Dinamo nu are marcator! 

Îmi pare rău, vinovați sunt mai mulți pentru situația creată, cumva simplul fapt în care se află acest club, că este în insolvență și nu putem oferi salarii ofertante și nu mai putem aduce jucători de calitate, atacanți marcatori, dar avem trei atacanți în lot și niciunul nu este ceea ce trebuie. În fond, avem doi atacanți, care până în momentul în care să vină la Dinamo, aveau angajamente promise în al treilea eșalon, Alexandru Pop și Vasile Buhăescu, dar și un vârf care a fost pe la noi și care nu și-a găsit vreo echipă stabilă, are mai multe echipe în carieră, decât ani de activitate sportivă, Cătălin Țîră.

Am văzut ieri în toată ”splendoarea” limitele evidente pe care le are Alexandru Pop, nu vreau să fie ținta noastră, a tuturor, mai ales că pe el ne vom baza mai mult, dar un vârf de 29 de ani care a fost depășit de miză, care nu poate fi vârful nostru de promovare, așa cum nici Vasile Buhăescu nu poate fi. Acum 4-5 ani, ar fi fost, dar nu acum.

Din păcate, un lot construit prost, trebuie să o spun, am adus jucători când nu aveam antrenor, am ajuns în situația de a avea un lot PREA NUMEROS, plătim degeaba anumiți fotbaliști, vina se împarte, dar asta este situația, în loc să fi preferat CALITATEA, am preferat CANTITATEA și vom plăti în această toamnă. La propriu, dar si la figurat. Avem nevoie de 6 ocazii mari pentru a marca un gol? Degeaba ai un Iglesias care este foarte bun, un Ghezali extrem de interesant în bandă, chiar și un Giafer care începe să progreseze, un Dujmovic sigur în poartă, dacă atacantul lipsește.

Nu cred că se mai poate schimba ceva, cu asta vom merge la luptă în toamnă, nici din linia a doua nu întrevăd mari ”goleadori”, iar asta mă face să cred că Dinamo nu se poate implica în lupta pentru promovare. Vreau să fiu contrazis, credeți-mă, însă eu cred că sunt un om realist.

Să ne orientăm spre obiectivul important, acela de a reorganiza clubul, de a atrage oameni de afaceri, pentru a putea spera pe viitor că vom ieși din mediocritate, asta este bătălia cea mai grea și importantă de dus. Restul le vom rezolva, astfel încât pe viitor să putem aduce și CALITATE!

Avem dreptul să fim dezamăgiți, avem dreptul să fim supărați, dar nu trebuie să lăsăm echipa această la greu, trebuie să mergem înainte, să sperăm că vom putea găsi motive de speranțe în săptămânile viitoare.

CITESTE SI:

Și? Cât s-a terminat?

,,E tipic lui Dinamo”

loading...
Articolul precedent
Articolul următor
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare