Din lectiile istoriei.
Vara anului 1948 a însemnat începutul naționalizării în Romania pe cale de a deveni socialistă. Se spunea atunci că , pentru binele poporului , avuția chiaburilor și a industriașilor trebuia să treacă în mâinile clasei muncitoare, iar celor care erau deposedați de munca lor li se ofereau compensații cu care puteau cumpără ” o ciunga” made în USA. Cum a funcționat sistemul, evident prin intoxicare și manipulare iar propaganda a fost principalul mijloc de convingere a populației, propaganda și tancul rusesc.
La Dinamo s-a încercat o altfel „naționalizare” . Clubul Dinamo a fost oferit doritorilor pe un euro și o căciulă de datorii, apoi pe 500.000 și o căciulă de datorii. O bună perioadă de timp nu a vrut nimeni Dinamo, doar suporterii s-au chinuit să țină Dinamo în viață, apoi au apărut niște oameni , grupați în Red&White care și-au asumat și suma de 500.000 și acele datorii care nu erau deloc puține. Din acel moment au început să susure glasul „clasei muncitoare”, care prin organiseme de „informare” teribil de obiective ( precum Scânteia), au spus, nu e corect că ăștia să aibă controlul la Dinamo, trebuie să se dea la o parte pentru ca la Dinamo trebuie să vină alții mai bogați și mai frumoși.
Nu am vrut niciodată să facem parte din aceasta propagandă asemănătoare celei din 1948, nu am vrut să fim „glasul clasei muncitoare împotriva diavolilor de chiaburi”, am crezut și credem că dacă cineva crede și dorește să facă mai mult și mai bine la Dinamo, trebuie să facă o ofertă concretă pentru pachetul majoritar de acțiuni, acea oferta nu a venit, doar zgomotul produs a creat senzația că există milionari gata să CUMPERE Dinamo pe bani.
Am atras atenția că vrem să rămânem pe centru, dar observăm cu stupoare că pentru mulți a fi pe centru înseamnă să te implici într-un război în care noi suporterii nu suntem angrenați.
Evident îmi doresc mai mult pentru Dinamo, să vină toți milionarii din lume și să ne batem doar la primul loc, dar nu cred în oamenii care în loc de oferte vin cu bani de ciungă și cu tancul rus.
P.S. Pentru cei care cred că trebuie să facă „propagandă” unei părti și că poate exista o cale de mijloc care să îmbine ambele metode, așa a crezut și Lucrețiu Pătrășcanu, până a fost omorât din ordinul lui Bodnăraș.
