Steliano Filip a participat si el la conferinta de presa sustinuta inaintea meciului cu Craiova. Fundasul stanga isi doreste o victorie in meciul de maine pentru a-l convinge pe Contra sa isi prelungeasca contractul scadent in aceasta vara.
„Ne aşteaptă un meci greu, întâlnim o echipă bună, dar avem de luat o revanşă pentru că am suferit mult după eliminarea din Cupa României. Suntem pe un drum bun. Nu ne gândim la titlu, ci la fiecare meci în parte. Mai e mult până la titlu. Dacă vom câştiga cu Craiova vom pune probleme celor din faţa noastră. Pentru cei de la Craiova e un derby, nu contează forma în care se află. Nu mă interesează FCSB sau Steaua, important este ca noi să ne continuăm jocul bun şi să ne clasăm cât mai sus. Noi vrem să demonstrăm pe teren, vrem să-l facem pe Mister (n.n. – Cosmin Contra) să rămână. Dacă luăm titlul eu cred că o să rămână”, a spus Filip.