Nevoia de stabilitate

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

La Dinamo este prea multă incertitudine pentru o perioadă care cere mai mult ca niciodată să existe stabilitate.

Din punct de vedere sportiv, stăm rău în clasament, avem probleme cu accidentările și s-au acumulat cam multe etape fără puncte câștigate. Șase meciuri fără victorie și doar un gol marcat, ridicol de puțin, dar situația nu se poate rezolva, atâta timp cât nu va exista o înțelegere între toți factorii.

Dario încă este un factor! Deși a trecut o săptămână de la momentul în care Dario a fost anunțat că nu mai este antrenorul lui Dinamo, în fond, el este încă angajat al clubului, rezilierea până în momentul în care eu scriu acest articol, nu s-a realizat și acest lucru blochează numirea următorului antrenor.

Antrenor care nu știm exact cine va fi, deși un nume a fost rostit tot mai mult în ultimele zile, Mircea Rednic. Pentru prima dată, a vorbit și Rednic ieri despre negocieri, deși a preferat să nu discute prea mult despre negocierile în sine cu Dinamo, dar a spus că a discutat doar cu Badea până acum și nu a fost o oferta concretă din partea clubului. Cert este că a spus faptul că nu a discutat cu Mureșan, iar la final a transmis și înțepături referitoare la transferuri.

Mureșan vrea să decidă! Mureșan a recunoscut astăzi că nu a participat încă la negocierile cu Rednic, deși a spus că normal așa trebuie să fie și semnătura finală lui îi aparține. În fond, dacă este președinte, trebuie să aibă un cuvânt greu de spus. Au fost multe voci care au spus că Mureșan și Rednic nu sunt compatibili, dar oare așa să fie cazul?

Poate exista unitate? Se pot pune cei doi la o masă, să discute, să trecem peste acest impas? Desigur, un pas înainte de făcut ar fi ca Dario Bonetti să nu mai fie nicidecum legat de Dinamo, dar nici Dinamo să mai fie legată de Dario Bonetti, astfel încât să poată fi numit Rednic cât mai repede posibil.

Dinamo nu are nevoie de interimat, are nevoie de stabilitate, atât la nivel de conducere, cât și la nivelul băncii tehnice, stabilitate care poate fi transmisă mai departe și vestiarului, care nu este nicidecum o oază de liniște și fericire, o voce autoritară este necesară în vestiar. Dinamo are prea multe probleme, avem o insolvență peste care trebuie să trecem cu bine, iar crearea de noi obstacole peste care să trecem, chiar nu cred că sunt necesare.

Dinamo trebuie să fie în prim plan, nu orgoliile personale, fiecare zi care trece ne îngreunează și mai mult misiunea! Doar ÎMPREUNĂ vom salva DINAMO!

IULIU MURESAN: „Eu nu am participat la discuții cu Rednic, deci nu pot să confirm negocierile. Am aflat din presă. Normal ar fi să particip. Vă mai spun că orice contract trebuie să-l semnez eu, sunt singura persoană care poate face asta. Nici nu-mi pot delega semnătura, așa e la insolvență.

Așa e stilul la clubul ăsta. Eu îmi fac treaba, iar lucrurile la final stau în pixul meu. Atât timp cât eu semnez orice, nu știu cum m-ar putea scoate cineva pe mine. Nu are voie să semneze nimeni în locul meu, deci n-am cum să fiu scos!

Nu pot spune că nu am fost consultat, la niște discuții pe care le-am avut ne-am pus întrebarea dacă ar trebui să continuăm cu Bonetti și am făcut o listă de înlocuitori pe care era în top 3 și Mircea Rednic. Nu pot spune că nu am știut, dar ulterior, când au avut loc o discuție sau două, nu am fost solicitat”

MIRCEA REDNIC: ,,Încă nu s-a discutat concret. În momentul în care mă vor contacta și vom discuta serios, să vedem ce vor atunci vorbim. Cu domnul Badea a vorbit generalități. Nu mi s-a făcut o propunere concretă. Nu e corect să discutăm despre venirea mea la Dinamo în momentul de față. Trebuie să-și rezilieze contractul cu Bonetti, au pus antrenor interimar. Am mai pățit-o cu Claudiu Niculescu ultima oară și nu mai vreau să o pățesc, să se spună că Rednic stă la cotitură. Rednic nu stă la cotitură. Domnul Badea e și nu e în conducere. El ajută Dinamo. Și aici e o mică problemă.

E un risc pentru imaginea mea, dar aici e vorba de Dinamo. Dacă nu era vorba despre Dinamo nici nu stăteam la discuții să preiau o echipă în situația asta în România. M-am săturat să tot iau echipe cu probleme. Și sportive și financiare. Eu încerc să-i ajut și sportiv și financiar, și cine cade de prost? Rednic. Și nu mi se pare corect. Asta e România! Dacă lucrurile nu vor ieși, iar se apucă unii să spună că Rednic e antrenor depășit. Așa s-a întâmplat și când am fost la Poli Iași.

La Iași am preluat o echipă care în ultimele opt etape luase doar un punct, nu câștigase de 15 meciuri. Cu jucători neplătiți și un lot subțire. Când au venit jucătorii aduși de mine echipa a jucat bine. Am eliminat din Cupă pe Craiova, am bătut Dinamo, apoi a venit COVID-ul. Lumea tot că sunt depășit. La Viitorul la fel. Am luat o echipă care nu mergea bine. Într-o lună patronul mi-a vândut toți jucătorii care făceau diferența, l-am pierdut și pe Ghiță, apoi iar articole că Rednic e învechit, scrise de Ștucan, bipan, nu știu mai care.” a declarat Rednic pentru Gazeta Sporturilor!

“Toți se dau dinamoviști când vin la Dinamo, dar toți își cer banii. Doar prostul de Rednic vine cu bani de acasă. Ultima oară am pierdut peste 100.000 de euro, cu prime și cu ce-am dat la club. Fanii mă vor pentru că pun suflet și pentru că sunt și antrenor. Pe unde am fost am demonstrat. Nu pot face însă tot timpul din rahat bici”

loading...

Lasă un răspuns