Dinamo a pierdut partida cu Craiova și odată cu acest eșec, s-au dus și șansele echipei noastre de a evita barajul.
După meci, niciun conducător al echipei nu a oferit vreo declarație, lucru pe care l-am semnalat și astăzi într-un articol:
Într-un final, a venit o reacție din partea lui Iuliu Mureșan, care consideră că Dinamo trebuia să primească penalty la Irobiso:
,,Într-adevăr, am avut o oportunitate. Am început bine, am dat gol în secunda 36, am avut ocazii, am ratat și ne-am trezit egalați și învinși în prelungiri. S-au făcut și greșeli mari, dar jocul greșeala așteaptă. N-a jucat Craiova mai bine decât noi, dar noi am greșit mai mult.
Echipa a jucat mai bine decât în alte meciuri, se vede o creștere. Am fi avut șanse reale să ne salvăm direct dacă am fi învins FCU Craiova. Șansele au scăzut foarte mult, dar teoretic încă se mai poate, dacă am prinde o serie de cinci victorii. Trebuie corectate greșelile și să ne gândim la următoarele meciuri. La fotbal nu trăiești din trecut.
Și mie mi s-a părut că a fost penalty clar în minutul 12, la Irobiso. Mă mir că arbitrul Marian Barbu nu l-a dat. Kovacici i-a dat un brânci, n-a fost umăr la umăr. Fundașul Craiovei l-a împins pe Irobiso din spate, cu forță disproporționată, nu mai avea ce face. Se impunea și cartonaș roșu, deoarece era fault în postură de ultim apărător, atacantul nostru avea mingea în fața lui. La 2-0 și cu un om în plus altfel era jocul.
Am avut de suferit în foarte multe meciuri. Când o echipă e în dificultate, cum este Dinamo în ultima perioadă, dau toți în ea. Așa se întâmplă în viață. Nimeni nu dă în ăla puternic. Sau dacă dau, dau degeaba. Când ești mai slab ești mai vulnerabil și scade respectul pentru echipă și pentru toată lumea de la echipă. Cam așa se întâmplă” a spus Muresan intr-un interviu acordat in Gazeta Sporturilor.
Administratorul special al clubului nu crede că este vreo echipă din liga secundă care să îi pună probleme lui Dinamo la baraj:
,,Niciuna. În mod normal, trebuie să fim mai buni. Și suntem. M-am uitat la toate echipele, am văzut ultimele două etape din play-off-ul Ligii 2 și niciuna nu m-a impresionat foarte tare. Nu au lot sau joc mai bun decât are Dinamo. Dacă toți jucătorii noștri vor fi sănătoși și într-o formă fizică bună, pentru că tot cresc la acest capitol, la baraj vom avea prima șansă clar de a rămâne în Liga 1. Presiunea mai mare va fi pe echipa din Liga 2. Dinamo are fotbaliști mai valoroși și cu experiență” a mai spus Muresan pentru Gazeta Sporturilor.
,,Pe lângă punctele pierdute pe greșeli de arbitraj, am mai irosit alte câteva puncte prin golurile primite în prelungiri pe greșelile jucătorilor”
CITESTE SI: