A venit în sfârșit momentul mult așteptat de către suporterii dinamoviști, care vor să vadă într-un final stadionul nou construit.
UPDATE: S-a luat act de HG! Vom avea stadion
UPDATE: Acum are loc sedinta, este doar o formalitate pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Se ia doar act, documentul a fost avizat.
Mesajul fostului ministru Lucian Bode:
,,Construcția noului stadion Dinamo marchează astăzi o etapă decisivă prin aprobarea Hotărârii de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii. Mă bucur că acest proiect a intrat în linie dreaptă, după ultimii 3 ani în care a fost parcurs un drum deloc ușor.
Am reușit, pe perioada mandatului meu de ministru al afacerilor interne, alături de o echipă dedicată și care crede în acest proiect, să plasăm acest obiectiv pe o traiectorie ireversibilă.
Am spus-o și anul trecut, la celebrarea celor 75 de ani de existență ai Clubului Dinamo, că performanța se face cu investiții, iar construcția noii arene din Ștefan cel Mare va fi una dintre prioritățile perioadei următoare.
Un proiect de o asemenea anvergură are nevoie de susținere, de implicare la toate nivelurile de decizie și coordonare. Sunt convins că va fi un succes!
Sportivii români, iubitorii sportului și România, în definitiv, vor fi cei mai câștigați de pe urma acestui proiect emblematic pentru sportul românesc. Cu toții avem o responsabilitate pentru ce lăsăm în urmă și pentru cum modelăm viitorul.”, a fost mesajul lui Lucian Bode.
,,‼️Vestea pe care o așteptam de 30 de ani‼️
În sfârșit, după zeci de ani de povești si promisiuni goale de conținut, cel mai important si medaliat club sportiv al Românilor si al României, CS Dinamo București, va avea o casă noua, unde sa poată să se antreneze și sa evolueze sportivii ce reprezintă speranțele țării pentru noi medalii olimpice, mondiale si europene, iar copii si juniorii să poată să facă sport de performanță in condițiile necesare in secolul XXI!
❇️În ședinta Guvernului Romaniei din data de 21 martie 2024 va fi aprobată Hotărârea de Guvern pentru finanțarea “Arenei Multinaționale Dinamo” din Șoseaua Ștefan cel Mare 7-9!”