AcasăStiri DinamoMircea Rednic, primele declarații dupa externare!

Mircea Rednic, primele declarații dupa externare!

Mircea Rednic s-a externat după infarctul suferit. Antrenorul a vorbit deschis despre problemele de sănatate.

Rednic a părăsit spitalul la două zile după ce a fost internat. „Imediat după primul gol al nostru (n.r. – 2-1 scor final cu FCSB), am simțit ceva. O apăsare, o greutate, nu știu cum să explic mai clar. Că apoi și ceilalți din staff, jucătorii, au zis: Aoleu, Mister, poate ne-am suit noi pe dumnevoastră și v-am strivit!.

Simțeam eu ceva, am luat o pastilă de la doctorul nostru și mi-am revenit. Am fost mai agitat în repriza a doua, parcă a mai fost ceva, dar după care mi-am revenit. N-am avut nicio jenă nici după finalul meciului cu FCSB, mai mult, am stat de vorbă, la taclale cu jucătorii, cu cei din staff, s-a stat la o bere. A doua zi, la antrenament, iar am simțit o apăsare.

I-am zis lui «dochi» (n.r. -doctorul) al nostru de la echipă: Vreau să fac eu un control să stau liniștit!. Am ajuns la spital, să fac un EKG. Când a văzut rezultatul, doctorița de acolo a făcut ochii mari. Cred că nu voi putea uita prea ușor ce ochi mari a făcut. Cum ați condus până aici?, îmi punea tot felul de întrebări.

M-au dus direct la operație, au zis că nu mai are rost să pierdem niciun moment. Dacă mai întârziam un pic, cred că nu mai apucam acum să mulțumesc nimănui „, a spus Rednic pentru Gazeta Sporturilor

Antrenorul s-a ținut de glume după ce a fost externat din spital. „Vreau să mulțumesc tuturor, am primit mesaje cum nu s-a întâmplat niciodată în viață. Aaa, mi s-a spus că n-am voie să fac sex timp de două săptămâni! Gata, interzis. Bine, doctorul mi-a spus clar: Dacă vreți să faceți sex, mai bine urcați două etaje, e același efort!.

Așa că… Urc două etaje! Mai glumim și noi, crede-mă, am fost cam pe acolo… Mă bucur că m-a ajutat Dumnezeu și mi-a dat în cale oameni minunați care m-au ajutat”, a declarat Mircea Rednic pentru GSP

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

80,000FaniÎmi place
13,500AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare