Dinamo nu a reușit să treacă mai departe în Cupa României, deși a părut din nou că avem șanse mari să obținem un prim succes în Ștefan cel Mare după mai bine de două luni de zile.
Din nou erorile în defensivă au anulat avantajul de pe tabelă și Dinamo se vede încă o dată învinsă. Cornel Dinu a analizat în stilul caracteristic pentru Fanatik meciul de ieri seară de pe stadionul Dinamo, a identificat cei care au comis erori la goluri și legenda dinamovistă spune că Rednic are încă mult de tras după dezastrul lăsat de Bonetti:
„Distribuțiile de început ale celor două echipe lăsau impresia că nu pun mare bază pe Cupă, deși au situații complet diferite în campionat. Au fost foarte multe schimbări în primul 11 în ambele formații… cam șase la Dinamo și vreo șapte, opt la Argeș.
O primă repriză anostă, plată, greu de urmărit, cu un ritm scăzut de joc, cu foarte multe greșeli de ambele părți. În repriza a doua jocul a fost lansat prin golul lui Țîră, după o pasă excelentă a lui Torje, printre trei apărători, într-un moment în care Dinamo a schimbat cuplul bizar de atacanți Neicuțescu – Moldovan cu ceva care promite mai mult, Vestenicky și Țîră” a spus Dinu in Fanatik.
„Argeșul a avut și șansă la o fază în care apărarea lui Dinamo, una dintre cele mai slabe din istoria echipei, a gafat din nou, Nica l-a lăsat pe Latovlevici să pivoteze lângă el, să tragă la poartă, Eșanu a scos în prima fază, dar mingea a ajuns la Dumitru, scăpat de Radu și a făcut 2-1 în minutul 93.
Golul calificării argeșene a fost marcat cu largul concurs al lipsei de calitate a lui Nica și a lui Radu, care, repet, nu-și justifică niciunul îndelungata răbdare de li se tot oferi șanse să arate ce nu au… simplu, nu au calitate”
,,Rednic a luat o echipă total nepregătită, sunt greu de compensat efectele aducerii unui antrenor doar pe bază de chiromanție de către oameni care n-au fost în ofsaid niciodată pe teren, ci numai în birouri.
În continuare umbra nefastă a total neinspiratei hotărâri de aducere a lui Bonetti, o caricatură de antrenor care mai mult a doborât decât a ridicat pe Dinamo, va mai persista, de la Săftica pe terenul din șoseaua «Ștefan cel Mare». Decizie care, repet, a fost a unor oameni care n-au fost în ofsaid în viața lor nici măcar în jocurile copilăriei” a mai spus Dinu pentru aceeasi sursă.
Mircea Rednic, supărat la final de meci: „Nu merită să joace”
Antrenorul Mircea Rednic a fost extrem de supărat la final de meci, în special în contextul în care această înfrângere vine că urmare a unui nou gol primit în minutele de prelungire, al 3 lea la rând în partidele disputate pe teren propriu:
„Jucăm bine 70 de minute, după care facem greșeli copilărești, de manual, goluri de astea care pot fi evitate. Nu se poate, fratele meu, așa. Intrai în prelungiri și se juca. Zici că e prima dată când au jucat, pentru unii dintre ei. E și de moral, iei două goluri, e incredibil.
Steliano Filip s-a accidentat și a trebuit să-l schimb, o lună cred că e out. 75 de minute ne-am mișcat, dar e de muncă. Jucătorii care au venit nu reușesc să joace două meciuri la rând, e și oboseala. Altă era situația dacă îi aveam pe cei șase titulari care mi-au lipsit la acest meci.
Pentru noi important e campionatul, iar astăzi au avut șanse și alții. Neicuțescu și Moldoveanu n-au evoluat deloc față de acum patru ani, au rămas la același nivel. Nu-i de mirare că aduc alți jucători. Bravo lui Țîră! Asta e reacția. Mi-a arătat că mă pot baza pe el. Sunt mulți care plâng, primesc șansa dar nu-mi demonstrează că merită să joace.
E șansa ta, măcar să alergi, dar nici măcar nu aleargă unii dintre ei. Antrenorul s-a bazat pe mine și am arătat că pot, asta vreau de la ei”