Mircea Rednic speră ca meciul cu Viitorul să-i aducă prima victorie din a doua parte a sezonului, însă se aşteptă la o replică puternică din partea echipei care a învins-o pe Dinamo la scor (1-5) în ultima confruntare directă, chiar în Ştefan cel Mare.
„Daca vrem să ne îndeplinim obiectivul trebuie să câştigăm cele trei puncte. Nu va fi uşor, pentru că Viitorul joacă un fotbal frumos, spectaculos, mai ales acasă, şi sigur o să ne aştepte un meci foaarte greu. Va fi un meci care pe care.
Îmi pare rău că am început foarte prost acest playoff, dar se poate întâmpla să câştigi trei meciuri şi te trezeşti că ai din nou şanse la titlu„, a declarat Rednic.
Patru absenţi cu Viitorul
Rednic a vorbit şi despre problemele de lot întâmpinate înainte de partida cu echipa lui Gheorghe Hagi. Bicfalvi şi Batin rămân accidentaţi, iar Dinamo a pierdut alţi doi titulari înainte de partida de luni. Este vorba de fundaşul Steliano Filip şi mijlocaşul Dorin Rotariu, care nu s-au antrenat în ultimele două zile.
„Pentru meciul cu Viitorul avem ceva probleme de lot. Nu am reuşit să îi recuperăm pe Bicfalvi şi Batin şi s-au mai adăugat Filip şi Rotariu. Au probleme musculare şi nu s-au antrenat deloc nici ieri, nici azi. Deci nu pot juca în meciul de mâine. Dar am soluţii, nu e o problemă„, a mai spus Mircea Rednic.