luni, martie 17, 2025
AcasăEditorialDemonstrati ca sunteti barbati!

Demonstrati ca sunteti barbati!

Dinamo nu trece printr-un moment prea bun, putem folosi si termenul de criza, desi poate e bine sa evitam termeni atat de bombastici. Este o perioada nefasta, in care jocul sufera, atitudinea lipseste si solutiile par ca sunt din ce in ce mai putine. Insa taria de caracter consta in a reusi in momentele grele, in care simti ca totul este pierdut, sa reusesti sa te ridici, desi nimeni nu iti acorda sanse. De fapt, daca stau sa ma gandesc, puterea de a reusi sa anulezi plusul de valoare, sa rastorni calculele hartiei, au fost calitati ce ne-au definit de-a lungul timpului. Un exemplu ce imi vine in acest sens, este meciul cu steaua din 2008. Este un exemplu bun, deoarece se apropie un episod ce poate fi asemanator pentru noi, putem scrie o noua pagina de istorie interesanta. As evita glorioasa, cu adevarat semnificativ ar fi sa castigi un trofeu, nu sa-i opresti pe altii din drumul catre campionat, pentru noi performanta are alta conotatie.

Revenind la episodul in 2008, atunci inainte de duelul cu steaua, cand ei erau pe primul loc, prea putini ne creditau cu sanse de a reusi un egal, nici vorba de victorie, eram priviti ca victime sigure, chiar daca se juca acasa. Aduceti-va aminte ce campionat prost avusesem, departe de primele doua locuri, nu am contat niciun minut in lupta pentru campionat. Istoria o stim deja, victorie cu 2-1 si titlul era trimis la Cluj. Dar ce a fost cu adevarat remarcabil pentru mine in acel meci, a fost atitudinea. Este in topul partidelor mele preferate, dintr-un motiv simplu: am fost caini din primul pana in ultimul minut. A fost o dovada clara de orgoliu, tarie de caracter, un test de BARBATIE trecut cu brio de jucatorii de atunci. Modul in care au reactionat la goluri, e dovada ca au gestionat foarte bine niste momente grele de presiune.

Acum, unde suntem? Avem deja sapte meciuri la rand fara victorie, criticile se aduna, deja o parte din suporteri si „specialisti” considera ca s-a atins o limita si acesti jucatori mai mult nu pot oferi. Se discuta deja de transferuri si inlocuitori. Nu stiu acum ce este in mintea jucatorilor, nu vreau sa incep sa spun „daca eram eu in locul lor”, ar fi chiar aiurea. Ce pot spune insa ca un barbat adevarat, in astfel de momente demonstreaza ca nu se lasa doborat, la urmatoarea partida va da totul in minutele in care se afla pe gazon, pentru a putea obtine victoria, va incerca cu tot dinadinsul sa arate ca are valoare de Dinamo si sa tina cu dintii de sansa de a ramane la acest club glorios. Un barbat adevarat, care se doreste a fi caine, asta ar face, ar incerca sa scoata echipa din pasa proasta, sa readuca echipa pe linia de plutire si sa salveze finalul de sezon.

Unul care se multumeste cu putin, care considera a fi fotbalist la Dinamo un simplu job, va avea aceasi atitudine si la Ovidiu, va gasi scuze si nu isi va bate capul cu solutiile, nu va incerca sa traga mai tare de el la antrenament, deoarece sezonul ar fi compromis si din vara o ia de la capat. Vreau si eu sa vad la urmatoarele meciuri, daca intr-adevar avem barbati la Dinamo.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare