Dinamo a depus actele pentru a intra în insolvenţă în cursul zilei de vineri.
”Dinamo a mai fost în insolvenţă încă de două ori. În 2011, în insolvenţă declarată, din ce mai rămăsese din asocierea domnului Badea cu Borcea şi Săvulescu. Atunci a fost prima insolvenţă.
A doua e cea din 2015, declarată de societatea pe care a preluat-o Negoiţă. Şi acum e a treia oară. N-aş mai vrea să discut de Dinamo pentru că mi-a mâncat zilele. Am pus foarte mult suflet”, a declarat Cornel Dinu, pentru Telekom Sport.
Ladislau Boloni: „Pentru mine, cel mai dramatic e cine a vândut Dinamo acestor oameni„
„E deosebit de trist. Eu pornesc din punct de vedere al spectatorilor. E un club atât de puternic, care nu este prezent numai la București, ci aproape în toate orașele din România. Bravo suporterilor, respect pentru ei!
Să dispară Dinamo… chiar dacă e vorba de cluburi care au aparținut unor ministere, ca Rapid, Steaua, astfel de cluburi nu au cum să dispară. Poate schimbă ceva, poate schimbă numele, dar trebuie neapărat să continue aceste fenomene, pentru că e greu sa construiești o istorie. Iar Dinamo are istorie.
Pentru mine, cel mai dramatic e cine l-a vândut acestor oameni. Pe mine asta mă interesează.
Eu am activat 10 ani la un club, în prima și a doua divizie din Franța (n.r.: Nancy), iar patronul, după vreo 15 ani de muncă, a vrut să vândă clubul și era destul de urgent să vândă. Cunosc foarte bine patronul.
Cu toate astea, a examinat de 5 ori propunerile care soseau, a cerut garanții pentru asta, era o responsabilitate, nu putea să se întâmple astfel. Avea avocații lui, experții lui, prin care făcea el aceste controale, iar dacă răspunsul a fost negativ, a spus: ‘îmi pare rău, dar nu vând, dacă nu am garanția că tu continui în așa fel cum dorim noi’. Dacă nu era convins că viitorul proprietar nu poate continua. Noi avem probleme la toate nivelurile. E dramatic„, a spus Ladislau Boloni la Fotbal Club.