Ceaușescu PCR, uraaaaa, uraaaa….aceste sloganuri le-am putut auzi,noi,cei care am avut neșansa poate de a prinde acele vremuri.
Se întâmpla pe 20 Decembrie 1989 și se părea că toată acea suflare înfiera îndrăzneala unor oameni de a contesta sistemul acela ticălos în care trăiam.
Însă în acea mulțime s-au găsit câțiva curajoși care să înfrunte mulțimea adunată pentru adularea tovarășului și organele de represiune prezente în număr mare și și-au strigat nemulțumirea. De acolo a pornit valul a ceea ce credeam că va fi schimbarea vieții noastre și a generațiilor care vor urma.
Dar, surpriza nu s-a lăsat așteptată și cei mulți, fără să țină cont de cei care si-au vărsat sângele pentru libertate au adus în fruntea țării oameni ai sistemului ucigaș care și-a ținut talpa bocancului pe grumazul acestui popor. În doar câteva luni uitaseră ce au însemnat cei pe care acum îi repuneau în fruntea țării. Și au urmat zeci de ani în care „aleșii” nu au făcut decât să se imbuibe pe cârca credulilor care i-au votat.
Extrapolând vedem același comportament și la suporterul dinamovist, pe care alții îl consideră pretențios și special. Extaziat cândva în fața unor conducători care le-au oferit câteva satisfacții reprezentate prin ceva trofee s-au lăsat adormiți și cu garda jos, prilej pentru clica conducătoare să devalizeze clubul, să-l deposedeze de bunuri și să-l îndatoreze la maxim. Și din clubul măreț pe care îl dobândisem de la înaintași nu rămăsese decât o ruină gata să se prăbușească și din care să rămână doar amintirile.
Dar ca și în 89 s-au găsit oameni care au refuzat să-și vadă iubirea moartă și au strâns rândurile, și-au rupt de la gură și au ținut muribundul în viață până la venirea unui antrenor și a unor investitori ce și-au asumat repunerea pe piedestal a clubului nostru. Și împotriva tuturor așteptărilor, din nebunia acestui antrenor,ne-am trezit în superliga. Încă nepregătiți,încă anemici la nivel de lot și organizatoric, cu bătălii neterminate prin instanțe. Dar acolo,unde fusesem mereu până la nefericita retrogradare.
Și a început balul și odată cu asta au reapărut pe lângă echipa și cei care odată adulau șleahta care aproape făcuse Dinamo să dispară. Pretențioși, vanitoși, critici și fără de-ntelegere și empatie cu cei care încearcă să readucă acest club unde îi este locul. JOS,AFARĂ, DEMISIA….sunt sloganurile care ne sunt fluturate acum prin față. Și nu ar fi nici asta o problemă, ar putea fi o opinie.
Dar ei nu se opresc aici și au început cu atacuri direct la persoană ceea ce nu mai este de înțeles. Vrem rezultate ieri, vrem investiții nelimitate, vrem antrenor nou…vrem, vrem, vrem. Am uitat extrem de repede unde eram cu nici 9 luni în urmă, am uitat recunostiinta datorată omului prin a cărui nebunie ne-am întors unde ne era locul….Pentru că NERECUNOSTIINTA și UITAREA sunt METEAHNA NAȚIONALĂ a poporului român!!!!