Jucătorii au refuzat să mai dispute meciul cu Slobozia de mâine și situația de la echipa nu este deloc una bună.
Antrenorul lui Dinamo, Dusan Uhrin, oricum nu părea foarte decis să mai continue la Dinamo, iar greva jucătorilor îi face misiunea și mai grea, în condițiile în care jucătorii nu vor să se prezinte la meciurile amicale:
„Nu ştiu nimic despre situaţia de la Dinamo. Până acum nu am aflat nimic. Ei se antrenează, dar nu vor să joace meciul pe care l-am aranjat. Nici mâine, nici sâmbătă. Nu vor să o facă pentru că nu cunosc situaţia. Ei vin la antrenamente dacă îi chem. Chiar nu ştiu, situaţia e ciudată. Nu ştiu ce se va întâmpla nici cu ei, nici cu mine. Sincer, nu am idee dacă voi continua!”, a spus Dusan Uhrin Jr., potrivit AS.
„E un moment greu, până nu vom afla exact ce înseamnă pasul care s-a făcut există incertitudine. Este greu, nu știm nimic. Nu ne-a zis nimeni nimic, e frustrant. Sunt restanțe la toți angajații, de 3, 4, 5 luni. Mai dificilă e incertitudinea, să lucrezi așa, decât neplata salariilor.
A fost o decizie de comun acord, am vorbit între noi și am zis că deocamdată, până nu aflăm mai multe, e mai bine așa, să nu ne prezentăm la meciuri”, a spus Eșanu, la „Fotbal Club”, de la Digisport.
Programul primei runde din Liga I! Când se joacă DINAMO-Voluntari
Astăzi LPF a anunțat programul rundei inagurale din campionat, în care Dinamo primește vizita Voluntariului:
Joi, 15 iulie
Ora 20:30 FC Botosani – FCSB
Vineri, 16 iulie
Ora 18:30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Academica Clinceni
Ora 21:30 CFR Cluj – FC U Craiova
Sâmbătă, 17 iulie
Ora 18.30 Gaz Metan Mediaș – CS Mioveni
Ora 21.30 Universitatea Craiova – FC Argeș
Duminică, 18 iulie
Ora 18.30 UTA Arad – FC Viitorul
Ora 21.30 – FC Rapid – Chindia Târgoviște
Luni, 19 iulie
Ora 20.30 Dinamo – FC Voluntari