Iuliu Mureșan, primele declarații despre posibila venire la Dinamo

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Iuliu Mureșan este în discuții cu Dinamo, fostul președinte al celor de la CFR a confirmat negocierile.

”Într-adevăr am fost contactat de Dinamo, aștept să se clarifice anumite lucruri, într-adevăr nu îmi e frică să preiau acest club, cu siguranță îl pot scoate din insolvență.

Problema este pe parte sportivă și evident că așteptăm anumite clarificări cu privire la această problemă, cu transferurile. E clar că pentru oricine, Dinamo este un club cu notorietate, un club pe care nu e ușor să-l refuzi”, a declarat Iuliu Mureșan, pentru Digi Sport.

Așa cum am mai spus-o, așteptăm să punem anumite lucruri la punct, să vedem de unde plecăm, și dacă lucrurile vor fi în ordine, cu siguranță voi fi alături de ei”, a recunoscut Iuliu Mureșan.

 

Iuliu Mureșan este un nume extrem de respectat în fotbalul românesc, care a creat o echipa extrem de puternică la Cluj, dintr-o formație care evolua în eșaloanele inferioare. Este o persoană care și-a creat relații în fotbal, atât în România, cât și în străînătate, CFR fiind printre primele echipe din Liga I care au transferat în număr foarte mare jucători din Portugalia, Argentina sau din continentul african. Deși nu a fost un nume vehiculat până acum, faptul că a alucrat cu Zăvăleanu reprezintă un factor important și am acoperi totodată lipsa unui președinte in cadrul clubului.

Iuliu Mureşan (67 de ani) este artizanul CFR-ului modern, echipă sub conducerea căruia s-au câştigat 10 trofee. Clujenii au beneficiat de mulţi bani investiţi de Arpad Paszkany, care a creat condiţii excelente la club şi a realizat transferuri importante.

În 2008, echipa a câştigat titlul de campioană şi a oprit o perioadă de 17 ani în care trofeul a rămas la echipele din Bucureşti. A repetat isprava în 2010 şi în 2012, iar în anii 2008, 2009, 2010 şi 2016 s-a câştigat Cupa României. În aceeaşi primă perioadă de glorie a echipei s-a obţinut de două ori şi Supercupa României, 2009 şi 2010. Cu CFR, a participat și în grupele Champions League în câteva rânduri, obținând câteva rezultate foarte bune.

După ieşirea echipei din insolvenţă, Mureşan, care plecase între timp, s-a întors să conducă CFR-ul şi echipa a luat Supercupa României, cu Edi Iordănescu pe bancă.

loading...

Lasă un răspuns