Meciul cu Iași a adus o înfrângere a echipei noastre, dar și a devenit oficial faptul că vom merge la baraj.
După meciul pierdut, antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, a realizat o amplă analiză a partidei, dar și a ceea ce urmează pentru echipă în perspectivă:
”Aș vrea să încep prin a felicita Iașiul, pentru că au devenit campionii acestui sezon. A fost una din zilele alea în care totul merge prost, atât pe fază ofensivă, cât și defensivă. Am pierdut și jucători, au ieșit jucători accidentați, dar scorul a fost clar. Cred că am avut și câțiva jucători care au jucat pentru prima dată cu o astfel de presiune.
Din păcate, astăzi am făcut și unele erori neforțate pe care de obicei nu le facem. Și e greu când începi așa meciul. Am avut câteva momente să revenim în joc, o bară, dar asta este situația. După două meciuri foarte bune, echipa nu a avut astăzi energia pe care ar fi trebuit să o aibă. Și îmi fac și eu mea culpa. Poate că ne-au amorțit acele două meciuri cu Galati si Steaua, toată lumea a vorbit foarte frumos despre noi. Nu am avut agresivitate. În frunte cu mine, nu am găsit cele mai bune soluții pentru a ajunge la cel mai înalt nivel cu concentrarea și agresivitatea.
E o înfrângere care 24 de ore trebuie să ne afecteze. Și trebuie să ne gândim foarte bine la ceea ce nu a mers astăzi. Ca atitudine, ca stare de spirit, când lucrurile astea nu le ai, e greu să câștigi meciuri. Iar astăzi noi nu am avut nici atitudine, nici stare de spirit să ne dea speranțe să câștigăm acest meci”, a spus Ovidiu Burcă.
”Când ai o echipă tânără, în formare, pot apărea diferențe din acestea, de la un meci la altul. Cred că avem una dintre cele mai tinere echipe. Noi de când am început sezonul am jucat doar meciuri cu presiune. Învățăm să gestionăm astfel de momente.
La baraj, întotdeauna echipele din prima ligă pornesc favorite. Chiar dacă e o înfrângere care ne doare foarte tare, vom merge la baraj și vom da absolut totul pentru a promova. În sport, mentalitatea de campion nu înseamnă neapărat să învingi în toate meciurile. Ci să te ridici după fiecare înfrângere. Dacă ai pierdut de cinci ori, să te ridici de șase ori. Până la urmă, despre asta este fotbalul. Asta înseamnă să ai tărie de caracter și mental de campion. Oricum, înainte de acest meci era destul de dificil să promovăm direct. Cine credea că, învingând noi la Iași, Oțelul ar fi putut să piardă acasă… ar fi fost un scenariu ideal, dar șansele erau mici, să fim realiști.
Din păcate, am pierdut în acest meci câțiva jucători pe care probabil nu-i vom putea folosi la baraj. Bani, Bena, Patriche, Neluț Roșu, deja avem jumătate de echipă. Încercăm să-i refacem până atunci”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.