duminică, iunie 15, 2025
AcasăEditorialLuni, la Arad: Iar sunt seara departe alături de Dinamo

Luni, la Arad: Iar sunt seara departe alături de Dinamo

Sezonul regulat s-a încheiat pentru Dinamo cu o victorie clară în deplasare, iar dacă ne uităm în urmă, e incredibil cât de mult s-au schimbat lucrurile.

Vă mai amintiți când se vorbea despre „blestemul” deplasărilor? Când Dinamo nu reușea să câștige afară, iar unii mă considerau chiar un talisman de ghinion? Ei bine, recunosc, începusem și eu să cred asta. Dar sezonul acesta a dărâmat toate miturile.

Am plecat spre Arad cu încredere, relaxat, fără acea teamă a unui rezultat negativ. A fost o deplasare lungă și obositoare, dar frumoasă. Chiar și după opt ore de drum duminică seară, am ajuns la evenimentul organizat pentru suporterii dinamoviști din zonă, unde mi-am luat doza de energie necesară pentru ziua cea mare.

Meciul nu avea o miză uriașă, era mai mult despre punctele finale din clasament și despre consolidarea poziției. Dar îmi doream să văd un Dinamo ofensiv, un meci deschis, și exact asta am primit.

Din primele minute, echipa noastră a transmis un mesaj clar: am venit să câștigăm! Milanov a trimis un șut puternic în bară, reducând stadionul la tăcere. Un stadion care, trebuie să recunosc, chiar dacă nu ne-a fost prietenos, arată ca o mică bijuterie.

 Cu puțin timp înainte de pauză, Cătălin Cîrjan, decarul nostru, a spart gheața cu un șut superb cu stângul – cred că primul său gol cu acest picior. Un detaliu interesant: golul a venit imediat după ce a văzut cartonașul galben. Cu fiecare reușită, pare că se apropie tot mai mult de echipa națională.

În repriza secundă, Milanov putea închide meciul, dar după o cursă de 50 de metri, n-a mai avut claritate în finalizare. Totuși, i-am văzut din nou determinarea și implicarea, așa că ratarea i se poate ierta. A fost un joc deschis, cu ocazii de ambele părți, însă Dinamo a fost echipa care a lovit decisiv: Mărginean a recuperat un balon, iar Selmani, calm ca de obicei, a închis tabela.

Bucuria unui gol e specială, dar bucuria unui gol câștigător în deplasare, când vezi gazdele plecând dezamăgite de pe stadion, e ceva ce trebuie trăit. Și poate a devenit o obișnuință, dar nu trebuie să trecem cu vederea că 1000 de dinamoviști au fost prezenți în peluza noastră, într-o seară de luni, la Arad! Câte echipe din România mai pot face asta?

O victorie frumoasă, care confirmă că Dinamo nu mai este echipa din ultimii ani. Suntem Dinamo de acum: puternici, determinați, uniți. Forța grupului este mai evidentă ca niciodată și asta ne dă încredere pentru ceea ce urmează.

Îmi amintesc ultima mea deplasare la Arad, în 2022, în sezonul retrogradării. Atunci, un 0-0 în dublă inferioritate ni se părea o mică victorie. Acum, trei ani mai târziu, Dinamo arată cu totul altfel. Suntem pe un drum mult mai aproape de ceea ce ne dorim cu toții.

Felicitări tuturor celor care au fost alături de echipă, atât la eveniment, cât și pe stadion! Mulțumiri lui Bogdan Alecu pentru organizarea întâlnirii de duminică seară și lui Paul Chirilă pentru imaginile memorabile. Mulțumiri gazdelor de la Arad pentru primire, prietenie și dragostea arătată față de Dinamo! Pentru mine urmează un drum lung spre casă, alături de colegul meu de deplasare, Gabriel Banu.

 O singură voce, două culori… și din deplasare!
🔴⚪ Hai Dinamo!

FOTO: Dinamo Bucuresti

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare