Dinamo încearcă să rezolve în această perioadă transferul lui Jeremy Bokila, după ce zilele trecute a fost anunțat împrumutul pentru un sezon al lui Constantin Nica.
Iuliu Mureșan a declarat vineri că sunt șanse foarte mari ca Bokila să semneze cu Dinamo : “Sunt discuţii avansate cu Dinamo pentru Bokila. Pot spune că sunt şanse mari ca el să meargă acolo. Însă transferul nu e perfectat încă. Mai sunt unele lucruri de pus la punct. În primul rând că Bokila este împrumutat la noi, el aparţine unui club din Turcia (n.r. – Akhisarspor), aşa că este nevoie de un acord în trei pentru ca mutarea să se facă. Dar, repet, şansele sunt mari. Timp este suficient până luni, când e ultima zi de transferuri. Deocamdată jucătorul este la Cluj, când se vor rezolva toate lucrurile va pleca spre Bucureşti” a afirmat Mureşan, pentru Agerpres.
CITESTE: Un stadion nou cere o echipă puternică
Pare vorba de o chestiune de ore până când Bokila va fi anunțat drept jucătorul lui Dinamo. Pe contul lui de Instagram, Bokila se prezintă deja ca fiind jucătorul lui Dinamo, astfel ca așteptăm anunțul oficial din partea clubului.

Bokila nu a reușit să se impună la Cluj, acesta a evoluat în 5 partide, dar nu a reușit să marcheze vreun gol, iar după venirea lui Ibrahima Balde, șansele lui la titularizare erau din ce în ce mai mici.
Bokila va veni tot sub formă de împrumut pentru un sezon.