Între supraviețuire și faliment

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Dinamo este într-un moment critic și mi se lasă impresia că este un haos general în jurul și interiorul clubului, la nivel de conducere.

Asta se transmite indirect prin declarațiile oferite, prin acțiunile întreprinse. Percepția devine realitate la un moment dat și poate fi cel mai rău moment posibil ca Dinamo să nu aibă o direcție clară de urmat, pentru a putea trece și peste acest impas.

Normalitatea pentru noi a devenit ceva oribil în ultimii ani, fiecare iarnă aduce câte o provocare mare de trecut, parcă ne punem în fața unui munte de urcat,  o misiune care pare imposibilă, dar ajungem cu chiu, cu vai la final, cumva reușim să o scoatem la capăt. Acum pare cel mai greu moment posibil, în care teama de faliment este palpabilă, nu are cum să nu fie și trebuie să înțelegem anumite chestiuni, cel puțin acesta este punctul meu de vedere.

Cum am muri sigur:

Fiecare merge pe direcția lui: Spuneam mai sus despre percepția care devine realitate, între RTZ și Vlad Iacob realitatea este una clară, nu sunt pe aceiași lungime de undă și este calea cea mai sigură către un eșec total al clubului. O parte își dorește refacerea planului de reorganizare, a două parte nu a exprimat încă un punct de vedere oficial, urmează în zilele următoare, dar la nivel de relație funcțională, ea nu există.

Lupta pentru putere trece peste interesul clubului: Dacă părțile nu își acceptă punctele de vedere și dacă se va ajunge la o soluție care nu va fi unanim acceptată, asta poate să ducă repede către final.

Nu reușim să atragem și alte surse de finanțare: Trebuie ca toți factorii din club să înțeleagă că trebuie atrase și alte surse de finanțare, cu orice preț trebuie să se întâmple acest lucru. Investitori, neinvestitori, clubul trăiește doar și doar prin suporteri, ori prin mesajele indirecte transmise în ultimele săptămâni, departe de a putea mobilizare o masă mare de fani.

Cum putem trece peste acest moment:

Există relație funcțională între RTZ și Vlad Iacob: Dacă cele două părți vor înțelege să lucreze în slujba clubului Dinamo, atunci vom avea o șansă. Dacă vor accepta o soluție, chiar dacă nu este pe placul tuturor, dar vor da totul pentru acea cale de urmat, atunci avem o șansă.

Fanii se mobilizează dacă văd că există unitate, că există o strategie, o direcție de urmat, nu ceea ce se întâmplă acum.

Acțiuni de strângere de bani: Ne trebuie diverse acțiuni de strângere de fonduri. Există o acțiune de 1000×1000, 1000 de fani care să dea 1000 de euro în următoarele luni, nu se aplică tuturor, nu toți își permit, dar trebuie cât mai multe, cât mai diverse, care să acopere toate categoriile de vârstă și venituri.

Vlad caută soluții de reducerea a sumei finale: Din postura de președinte, de administrator special, Vlad trebuie să caute soluții astfel încât suma necesară pentru obținerea licenței să mai scadă, trebuie să reușească așa cum au reușit și cei dinainte. Dacă suma este acum de 1 milion de euro, în final poate nu va fi tot de 1 milion.

Clubul atrage și alte surse de finanțare: Noi suporterii facem tot ce putem, dar mi se pare că suntem într-un punct în care toată povara este pe umerii noștri din punct de vedere financiar și aș vrea să fie preocupare în club pentru atragerea de bani, așa cum este și în DDB, bani pentru salarii restante, pentru cheltuieli, pentru Săftica, pentru MULTELE minusuri de la Săftica.

Cheia este la DDB!

Factor de echilibru în relația defectuoasă RTZ-Vlad Iacob: Din punctul meu de vedere s-a ajuns într-un punct în care administratorul judiciar și cel special pot funcționa doar dacă intervine DDB, să medieze situația, să fie un factor de echilibru. Un factor de mobilizare financiar important poate fi dacă cele două părți ajung să conlucreze și să lucreze în slujba clubului Dinamo.

În final aș vrea să mai transmit un lucru, observ că se rostește cel mai mult cuvântul ”tabere”, dacă noi stăm să facem tabere, dacă noi nu înțelegem că trebuie să fie o singură tabără, tabăra DINAMO, atunci orice tentativă de demers este sortită eșecului. Vlad Iacob trebuie să fie în slujba lui Dinamo, RTZ trebuie să fie în slujba lui Dinamo, DDB a fost și este în slujba lui Dinamo, o demonstrează cei aproape 4 milioane de euro dați clubului de la înființare.

Lăsăți orgoliile deoparte, lăsați ”servitele” în presă și haideți să salvăm DINAMO!

loading...

Lasă un răspuns