Sunt fan dinamovist de mai bine de 20 de ani, dar, privind rațional, pot spune că în ultimii 15-16 ani au existat două momente majore de incertitudine care au definit situația clubului nostru favorit.
Primul a fost anul retrogradării — când ne apăsa perspectiva desființării, un scenariu care ne-a înspăimântat pe toți. Atunci am luptat umăr la umăr pentru a salva clubul și echipa, reușind să o vedem din nou în picioare astăzi.
Al doilea moment este chiar această vară, în care resimt o nouă stare de profundă incertitudine — atât din punct de vedere sportiv, cât și în ceea ce privește încrederea suporterilor în conducerea administrativă și staff-ul tehnic. Sondajele de opinie realizate de colegii mei în emisiuni, pe Facebook sau pe grupurile de WhatsApp sunt cât se poate de relevante și, din păcate, au fost confirmate de tot ce s-a întâmplat pe teren.
Ceea ce trebuia să fie o rampă de lansare spre înalta performanță s-a transformat, în această vară, într-un fiasco total. Cu siguranță, nu totul a depins strict de deciziile luate de cei responsabili de transferuri, antrenori, staff sau organizare — în viață, unele lucruri eșuează din motive independente de noi. Problematic este însă faptul că acest scenariu pare să se repete obsesiv, mai ales în ultimele perioade de mercato.
Nu lipsa de perfecțiune deranjează cel mai tare — comunitatea noastră a dovedit că știe să fie răbdătoare —, ci senzația de deja-vu și lipsa unei explicații limpezi atunci când lucrurile o iau razna. Dinamo nu are nevoie de alibiuri sau de promisiuni cosmetizate, ci de realism și asumare.
Cred că anunțarea noului obiectiv a fost o decizie hazardată, dar și mai grav este că aceasta nu a fost dublată de acțiuni concrete care să-i susțină atingerea. Într-adevăr, obiectivele pot fi ajustate pe parcurs, pentru că știm cu toții că socoteala de acasă nu se potrivește aproape niciodată cu cea din târg.
Jucătorii vin și pleacă. Conducătorii vin și pleacă — unii ne-au lăsat cu datorii de 15 milioane de euro și au plecat bine mersi. Vom mai avea președinți care greșesc, vom mai avea căpitani care pasează la adversar, dar noi vom rămâne întotdeauna aici.
Adevărul e unul singur: singura certitudine din jurul acestui club sunt fanii. Nu își au rostul etichetele între ultrași, „fani de televizor” sau fani de stadion, pentru că, la finalul zilei, toți avem aceeași bătaie de inimă și același obiectiv: Dinamo.
Incertitudinea naște incertitudine, iar confuzia și lipsa de comunicare o amplifică. Însă trebuie să înțelegem un lucru simplu: jucătorii sunt cei care sunt, conducătorii sunt cei care sunt. Critica este constructivă și necesară, dar pe parcursul celor 90 de minute, fiecare dintre noi are o singură datorie: să cânte și să împingă echipa spre victorie!
Conducerile se schimba, greșelile se repetă, dar spiritul nu se negociază. La următorul meci, punem din nou eșarfele la gât, ne dăm vocea pe stadion și arătăm încă o dată de ce Dinamo nu va muri niciodată!
