Instinct de marcator

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Vlad Morar a venit la Dinamo de la Gaz Metan Mediaș odată cu colapsul formației mediesene.

Încă din momentul transferului spuneam faptul că Vlad Morar poate fi un bun marcator pentru o echipă care a suferit teribil la acest capitol în sezonul 2021/2022. Până la transferul său, dar și al lui Irobiso, Dinamo se baza doar pe Mirko Ivanovski, dar vârful macedonean a ieșit în evidență prin spiritul de luptă, dar și prin ineficiența să în fața porții.

Mirko a marcat sâmbătă al 4-lea gol stagional în toate competițiile, dar același lucru l-a reușit și Vlad Morar în acest play-out, în care are 4 goluri deja marcate în 7 meciuri. Unii l-ar fi dat cu 5 goluri, dar până la urmă ultima reușită i-a aparținut lui Azankpo.

Nu este un tip ”muncitor” în teren, vine cu un iz de prințul Adrian Cristea, pare indolent, dar are execuții, este tehnic și marchează, asta este tot ce contează în momentul de față. Deoarece un astfel de jucător îți poate face diferența într-un meci în care adversarii se închid, ori în care ai nevoie de o acțiune personală, așa cum s-a întâmplat în victoria de la Ploiești, împotriva celor de la Chindia Târgoviște.

Rămâne de văzut dacă Vlad Morar va fi la Dinamo și din vară încolo, dar cert este că este momentan un jucător cheie și salvarea noastră poate fi realizată având un Vlad Morar în formă la baraj!

4 goluri în 381 de minute are Vlad Morar în play-out

În sezonul regular a oferit un assist în ultimele 3 meciuri jucate pentru Dinamo

Vlad Morar a făcut lumină în marcarea golului cinci al lui Dinamo, dar a vorbit și despre meciul de baraj, împotriva unei divizionare secunde.

„A fost un meci frumos, cu multe goluri. Cel mai important e că am obținut cele trei puncte. Am controlat jocul și în prima repriză, chiar dacă nu am marcat. Mai avem două jocuri grele și trebuie să ne pregătim pentru meciurile de baraj. La ultimul gol nu am atins eu mingea. Nu e hattrick”, a spus Vlad Morar.

Uhrin dezminte zvonurile apărute în presă: ,,Nu e adevărat”

,,A fost o victorie frumoasă, dar prima repriză a fost grea, am avut oportunități și nu am reușit să marcăm. Ne-am complicat în fața porții și le-am spus jucătorilor să joace simple. Au început să joace mai bine și am marcat aceste goluri. Au jucat în inferioritate numerică totuși.  La pauză le-am spus să joace mai simplu și să pasăm mai mult în față, asta le-am transmis, nimic altceva”, a spus Uhrin în cadrul conferinței de presă.

Antrenorul dinamovist a dezmințit informația apărută în GSP, conform căreia ar fi dorit să plece de la Dinamo înainte de meciul cu Clinceni:

,,Relația cu clubul, cu conducerea, e normală, nu e adevărat că vreau să plec, nu am vorbit cu nimeni despre așa ceva, relația este normală dintre mine și președinte. Nu am luat bilet de avion să plec, nu am bani de bilete de avion” a glumit Dusan Uhrin.

,,Sunt bucuros că avem și noi liber mâine, 5-1 este un rezultat bun, am încercat să dau minute tuturor, nu se știe ce se întâmplă la baraj, pot apărea probleme fizice, am încercat să îi trimit pe toți în teren. Este bine să câștigi, să ai acest obicei de a câstiga, împotriva celor de la Craiova am jucat bine și am pierdut în ultima secundă” a spus Uhrin în cadrul conferinței de presă de după meci.

loading...

Lasă un răspuns