Dinamo a fost de două ori în situația celor de la Unirea Constanța, două sezoane la rand am început campionatul cu juniori sau echipa a 2-a în teren, nimeni nu s-a dat la o parte nimeni nu a arătat înțelegere.

De apreciat decența în declarații pe care antrenorul Ovidiu Burca și căpitanul Răzvan Patriche au avut-o după victoria la scor de ieri. Totul echilibrat, nimic exuberant, onest și cu mult calm au evaluat raportul de forțe din teren.

Inevitabil mi-am adus aminte cum am început în urmă cu două sezoane, cu interdicție la transferuri cu doar 3-4 seniori în teren și fară nici un fel de perioadă de pregătire. Adversarii nu au avut „milă” de noi, nici nu ne doream acest lucru, nu au ezitat să ne umple poarta de goluri și să plecăm cu multe în meciul contra fcsb sau în deplasarea de la Craiova (lucruri absolut firești în acel context) . Ce m-a deranjat atunci a fost aroganța afișată la delcaratiile de după meciuri, pe care o aveau oficialii sau jucătorii echipelor adverse și modul în cre presa trata subiectul.

Presa era un mare poligon în care se trăgea asupra lui Dinamo, desi în teren erau jucătorii de la echipa secundă, adversarii considerau un „rezultat istoric” faptul că au învins niște copii care până atunci jucase-ră doar cu Titu sau Bragadiru.

Oficialii jucătorii și suporterii alb-roșii nu au fost exuberanți după meciul de ieri, am înțeles momentul dificil prin care treceau cei de la Unirea și nimic nu a lăsat impresia că se face mare caz din această victorie.

Știm bine că în viață este cu rândul, că mai devreme sau mai tărziu mulți dintre cei care pe atunci rădeau de noi o să ajungă în situația prin care noi am trecut de două ori.

Cați vor avea suporterii care să tina clubul în viață? Cați vor supraviețuii încercărilor prin care a trecut Dinamo în ultimii ani?