La Dinamo se discuta foarte mult despre ultimii jucători transferați, dar sunt și câțiva jucători tineri de mare perspectivă.
Doi dintre ei sunt gemenii Alex și David Irimia, doi puști care se antrenează zi de zi în așteptarea momentului debutului în Liga I. Doi jucători care au progresat enorm în ultimul an în care se antrenează cu Dinamo și chiar au debutat la prima echipă. În cadrul emisiunii ,,Dinamo 7/9”, l-am întrebat pe antrenorul Ovidiu Burcă despre situația celor doi juniori:
„Alex și David sunt niște tineri care au demonstrat și la nivelul ligii a doua și demonstrează săptămână de săptămână că sunt niște proiecte în care Dinamo trebuie să investească. Frații Irimia sunt viitorul acestui club. Pe lângă acest fapt, ei sunt doi jucători la care acum, vă spun sincer, mă gândesc întotdeauna și îi iau în calcul și pentru lotul de 20 de jucători, și când încerc să alcătuiesc primul «11».
Saltul este unul enorm. În scurt timp îi veți vedea jucând pentru Dinamo în prima ligă! Intensitatea, capacitatea de a înțelege jocul a crescut enorm în ultimul timp. Ne bazăm pe ei anul acesta. M-am gândit foarte mult, vă dau un exemplu, dacă să-l folosesc pe David Irimia în meciurile care au trecut. Cu asta cred că am spus totul.
Îi veți vedea pe amândoi în echipa lui Dinamo. Vreau să găsesc momentul potrivit, pentru că nu vreau să-i expun. Mai bine intră un tânăr într-un context favorabil, decât atunci când există presiunea rezultatului. Suntem într-un proces în care echipa nu e încă stabilă. Momentul promovării unui tânăr, când îl arunci în luptă, trebuie să-l identifici foarte atent. Dar sunt doi tineri care fără niciun fel de problemă fac față la nivelul primei ligi!”, a spus Ovidiu Burcă la „Dinamo 7/9”.