Dinamo are un meci extrem de greu la orizont la Galați.
Oțelul Galați este pe locul 3 în prezent, la 3 puncte în spatele celor de la CSA Steaua, doar că gruparea din Ghencea nu are momentan drept de promovare. Dinamo este obligată să câștige la Galați pentru a mai păstra șanse de a întrece formația lui Dorinel Munteanu și să continue lupta pentru promovarea directă.
Francois Yabre, 31 de ani, fundașul central de la Oțelul Galați, a vorbit despre confruntarea cu Dinamo și lupta pentru promovarea directă în Liga 1.
„Jucăm acasă și nu concep alt gând decât să învingem. Fanii noștri, întreg orașul, merită o victorie cu Dinamo și să mai facem un pas spre Liga 1. Nu avem gândul revanșei în cap, pur și simplu ne trebuie aceste 3 puncte ca să readucem clubul în primul eșalon.
Destinul este în mâinile noastre. Să ne fie frică de cineva de la Dinamo? Suntem Oțelul Galați, club care a cucerit campionatul în 2011 în România, care a jucat în grupele Champions League, nu ne este frică de nimeni. Vom vorbi pe teren”, a spus Francois Yabre pentru Gazeta Sporturilor.
CITESTE SI:
EXCLUSIV: Detalii importante din proiectul Red&White Management
Mesaj important despre asocierea cu CS Dinamo! Planul anunțat