Frisoane la +40

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Dinamo ne mereu senzații tari, mai nou avem parte de frisoane în plină caniculă.

Teribil de cald în Romania, lucru oarecum firesc în plină ” lună a lui cuptor”. Aerul este fierbinte, asfaltul arde, este îndeajuns să ridicăm ușor mana și transpirăm instant.  Ce ne răcorește teribil din când în când, și ne da senzații de gheață pe șira spinării sunt meciurile de pregătire pe care le dispută Dinamo în această perioadă de pregătire.

Nu contează adversarul, nivelul lui, fiecare meci disputat până acum ne-a adus aminte „unde suntem” și cât avem de lucru ajungem unde ne dorim.

Amicalul de ieri ne-a mai pus un cub de gheață pe șira spinării, am văzut limitele evidente ale unor jucători, în fața unor adversari care se zbat pe la mijlocul ligii a 3-a.  Ar fi momentul unii dintre jucători să se trezească și să înțeleagă că tinerețea nu este singura calitate pe care trebuie să o ai că să ajungi fotbalist. Este cazul să se trezească acum, înainte de a fi prea tărziu pentru ei și să înțeleagă că doar prin muncă permanentă pot ajunge fotbaliști.

Bordusanu, Bani, Tone, Amzar, sunt tineri de la care avem așteptări, ne legăm speranțele de faptul pot crește și pot face diferența pentru Dinamo, însă ceea ce am văzut ieri este mai degrabă o dezamăgire. Daca nu faci diferența contra unui adversar ca cel de la Plopeni, este semnalul aspiri la statutul de fotbalist dar ai mult de muncă pentru a ajunge acolo.

I-am nominalizat pe cei patru, pentru de la ei avem așteptări, mai exact încă mai avem așteptări, acum ar fi șansa lor pentru a se impune la Dinamo și pentru a deveni importanți. Daca o vor rata, vor fi doar un nume în plus adăugat în categoria „eterne speranțe„.

Ovidiu are mult de muncă, era evident echipa nu putea arata diferit ieri față de celelalte meciuri de pregătire, în mod cert va avea nevoie de întăriri pentru a își putea atinge obiectivul. Sperăm senzația asta care ne îngheață în timpul meciurilor echipei noastre dispară în maxim 2 săptămâni.

HAI DINAMO!

 

loading...

Lasă un răspuns