E precum cronologia perioadei antice, coborând de la Geneza unei echipe de elită spre momentul zero al actualității, cu un vis mesianic al mântuirii de mediocritate în gând.
Stelea, Kadar, Tibor Selymes, Gica Mihali, Ad. Matei, Moga, C. Pană 3, Cheregi, Gerstenmajer, D. Munteanu, Demollari… …Dinamo ’92, câștigătoarea titlului 14, la finalul unui campionat încheiat fără înfrângere, la 7 puncte de marea oponentă, cu 21 de victorii , 76 de goluri marcate , 23 primite, acumulând 55 de puncte, în condițiile în care se acordau doar două puncte la victorie.
Artizanul acestei performanțe este fostul mare internațional olandez Rinus Israel, fundaș component al celei mai mari echipe a Olandei din istorie ( 47 selecții ) și a lui Feynord ( 219 ) și nu numai. La Dinamo a fost timp de un an director tehnic, făcând echipă cu Fl. Halagian.
„Rinus a fost un profesionist desăvârșit . A știut mereu ce să le spună jucătorilor și a făcut treabă bună . Cel mai mult i-au plăcut fundașii puternici, care nu puteau fi depășiți ușor .” ( Florin Halagian ) „Era un antrenor foarte bun. A adus cu el la Dinamo în primul rând disciplina. Făcea o pregătire fizică și tactică mult mai bună decât ce știam noi până atunci.”
( T. Selymeș, fost fundaș Dinamo ): ” În raport cu acele vremuri , prezentul ne găsește fără o identitate fotbalistică. Ce stil de joc implementat global avem noi în ligile românești ? Nu vi se pare că naționala Spaniei are aceeași filozofie de joc ca și Barca și Real ? România joacă după vreun tipar, vreo doctrină modernă? Avem trebuință de o școală de fotbal, de o cultura fotbalistică. Vrem și vedem doar bani.
Banii nu trag insa ca muștele la rahat. Toți se uită la UEFA ca la un sac de bani. Ei se uită la noi ca la un sac fără fund, la fel și investitorii. Un sistem sănătos atrage și produce bani. Pe vremuri evreii noștri, care dădeau bani cu camătă întrebau clientul: ” Ai gunoi în ogradă?” Dacă răspunsul era afirmativ, își primea banii pentru că având cu ce face gunoiul , avea și de unde da banii îndărăt.
Trăim o involuție. Fotbaliștii noștri nu se integrează nicăieri pentru că nu au pregătire fizică, tactica, mentală. Integram doar fundași in echipe care se apără și portari in echipe pentru care nu apără. ” Noi olandezii suntem foarte preocupați de creșterea tinerilor , încă de la 6-7 ani le oferim cele mai bune condiții de pregătire , iar la nivelul echipelor mari , lucrurile sunt perfect gândite .” ( Rinus Israel )
Fotbalul românesc a avut în istoria sa poate doar 3 antrenori foarte mari care s-au ridicat la standardele fotbalului din vest . Angelo Niculescu, creatorul de drept al tiki-taka, numită temporizare la vremea respectivă ; Ștefan Kovacs, cel care a cucerit 2 Cupe ale Campionilor Europeni consecutiv, o Supercupa a Europei și una Intercontinentală și Mircea Lucescu.
Ca o enciclopedie vie a sportului rege. Arăta el într-un interviu mai vechi biroul său de la Sahtior, în care adunase casetele video cu înregistrările tuturor meciurile disputate de echipă. Deci ca un soi de clișeu. Nici un meci nu seamănă cu altul , fiecare are istoria sa. Întotdeauna e ceva de analizat, retușat, inovat .. Un tehnician care gândește așa nu poate avea decât succes.
În afara de cei 3, au fost mulți alți antrenori, de geniu poate, dar puțin adaptați contemporanului, făcând bine ce au învățat și preluat de la predecesorii lor. Am avut mai mult de un deceniu de varf. Craiova maxima , Dinamo ’84, Momentul ’86, Dinamo ’90 și ’92 precum și perioada de maximă performanță a naționalei.
Aceasta perioada a existat deoarece comunismul construise, sădise ceva . Un fotbal răsăritean sărac , dar care furase ochii celui apusean . Marele ghinion al lui Dinamo în special și al fotbalului autohton in general , e că a înflorit exact atunci când totul a explodat . Apoi au invadat macacii capitaliști de conjunctură și au tăiat creangă cu creangă din copacii unei păduri falnice crescute până în ’90.
Iar de masacru nu a scăpat nici sportul de căpătâi al românului, oprindu-se doar când au început să intre la Zoo. Cam târziu totuși pentru a mai salva ceva.
Concluzia finala este că nu avem nevoie de o reformă ci de o revoluție , un moment zero. Vin alegerile FRF și sperăm că de acolo va porni ceva. Trebuie sădit totul din nou și chiar dacă lucrurile vor evolua lent , nu avem de ales. Marii câștigați ai fotbalului nu și-au făcut datoria .Și nu de bani e vorba. E vorba să de-a înapoi ce au învățat în fotbal. Pe lângă ei avem nevoie și de oameni ca Rinus Israel, însă având grijă la eventualii „Daumi” .
In ceea ce privește Dinamo , aici e nevoie de mai mult decât o revoluție , de un nou Big-bang…