Într-o intervenție la DigiSport, fostul jucător dinamovist și al naționalei României, Florentin Petre, a ținut să felicite eforturile tuturor celor implicați în Program DDB, considerând că salvarea lui Dinamo de la retrogradare și faliment în acest sezon este meritul lor.
„Cum am spus de fiecare dată, felicit programul DDB pentru că au ținut clubul în viață, dar să vedem cum se descurcă de acum încolo. S-au descurcat.
Cât despre Pablo Cortacero și venirea acestuia în Ștefan cel Mare, fostul mijlocaș crede că spaniolul a fost rău intenționat și scopul sau de la bun început a fost de a face rău clubului:
„Nu ai cum să îi dai unui jucător de 37 de ani 400 de mii. Astea au fost făcute ca să facă rău. Hai, să îmi dai și mie… Omul ăsta nu avea cum să nu fie verificat (Cortacero)”.
Petre este totodată dezamăgit de faptul că Ionuț Negoiță a cedat clubul atât de ușor unor necunoscuți, atribuindu-i și lui o parte din vină pentru situația dezastruoasă în care a ajuns Dinamo:
„Aș fi vrut să aibă o atitudine mai agresivă. Când am plecat de acolo, a fost mai agresiv din toate punctele de vedere. Când a fost despre binele clubului sau al istoriei, a lăsat-o un pic mai ușor.
Eu am avut posibilitatea de a sta de vorbă cu el, de mai multe ori (cu Ionuț Negoiță). Omul ăsta a fost influențat de foarte multe ori. Dar să nu uităm că a salvat clubul”, a mai spus acesta.