Fără drept de apel și un semnal îngrijorător pentru viitor

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Dinamo II a avut astăzi primul meci oficial în 2022 și rezultatul a fost unul îngrijorător.

Un rezultat surprinzător din punctul meu de vedere, mai ales după felul în care s-au desfășurat ostilitățile până la scorul de 1-1. Am avut mai multe ocazii în prima repriză, Stan, cel care a marcat singurul gol, a avut și o bară din lovitură liberă, plus o minge respinsă incredibil de portar tot în prima parte.

Nu ar fi sugerat nimic dezastrul din partea a doua, efectiv după ce s-au făcut schimbările, jocul a picat de tot și apărarea noastră a fost carne de tun, mi se părea că văd un joc de FIFA al băieților noștri de la eSports, împotriva unui adversar care nu prea are habar să se apere.

Totuși, surprinzător și nu prea, pentru că mă uităm la primul 11 trimis de Colceag și nu am regăsit niște nume importante din toamnă, Borcea, Bordusanu, Măgureanu, Curea, Grigore sau Ionescu, ca să nominalizez câțiva. În schimb, am avut un Dusan Celar, care să mă ierte, dar un jucător de 26 de ani, nu prea are ce să caute la Dinamo II în atac. Parcă așteptăm mai multe de la un Amzar, ori altii. Stan a fost foarte bun.

Cred că începem să plătim niște polițe, noi am spus că generațiile care vin din urmă nu mai sunt la nivelul celor din trecut, anii în care am pierdut jucători talentați, în care am pierdut jucători pe drum, ori care au plecat, din varii motive, încep să își spună toate cuvântul și viitorul nu este grozav.

De aceea este îmbucurător că vom avea un sponsor nou din sezonul viitor, la Dinamo II și CCJ, pentru că totul este praf și Fcsb II a părut la ani lumină de noi, mai ales în ultimele 30 de minute, cam aceeași diferență pe care o vedem și la primele echipe.

Sper să punem pe picioare CCJ, altfel, avem Dinamo II fix degeaba pe viitor, pentru că nu avem suficienți jucători, suficienți jucători cu potențial pentru a ajunge la un nivel mai ridicat. Vom duce acest sezon la bun sfârșit, dar trebuie să incepm să îl punem pe picioare centrul de copii și juniori. Altfel, viitorul nu va arăta bine…

Foto: FC DINAMO BUCURESTI

Hall of Fame Dinamo II

loading...

Lasă un răspuns