sâmbătă, februarie 15, 2025
AcasăEditorialEXCLUSIV: Unde vrea Kopic întăriri pentru echipă. Mesajul pentru fanii dinamoviști

EXCLUSIV: Unde vrea Kopic întăriri pentru echipă. Mesajul pentru fanii dinamoviști

În cadrul prezenței noastre în cantonamentul echipei din Antalya, am realizat și un amplu interviu cu antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic.

Un interviu realizat după momentul în care a fost anunțată prelungirea contractului, un moment foarte important pentru club, care asigură continuitate pe banca tehnică. Zeljko Kopic a mărturisit, în interviul acordat, faptul că nu a fost niciun fel de tensiune și dorința a fost să prelungească contractul:

„Am fost calm. Nu am vrut să discut despre acest subiect până nu am semnat contractul. De la început am spus că, pentru mine, cel mai important este clubul. Nu am luat nicio decizie care să destabilizeze situația. Știu cât de important este acest lucru, dar nu am fost niciodată sub presiune. Încă de la sosirea mea la București, am discutat deschis despre toate detaliile și am fost de acord să prelungim contractul.”, a spus Kopic.

Diferențele între cantonamente

„Când am ajuns aici, în primul cantonament, am început să construim ceva. Mulți jucători au venit la club fără să fi jucat înainte, iar perioada a fost scurtă până la primele meciuri. Obiectivul principal a fost să stabilizăm echipa și să ne atingem ținta de a rămâne în ligă.

Vara am avut mai mult timp pentru analiză și scouting-ul jucătorilor. Am adus fotbaliști care se pot adapta mai ușor la sistemul nostru de joc. În primele șase luni am jucat cu trei fundași centrali, pentru a stabiliza defensiva și a construi de acolo. Acum avem un profil de jucători care ne permit să jucăm mai ofensiv și să împingem linia defensivă mai sus.”, a explicat antrenorul lui Dinamo.

Despre Alexandru Pop

„Alexandru a avut un debut bun. Mereu căutăm opțiuni românești, dar este greu să aduci jucători de calitate la nivelul nostru actual. Alexandru Pop este un jucător care, cred eu, se poate adapta sistemului nostru de joc. Este inteligent, muncitor și poate aduce un plus ofensiv important, mai ales pe partea dreaptă, unde am avut probleme din cauza accidentării lui Hakim. Am fost nevoiți să folosim jucători pe alte poziții, dar cu Alexandru, avem o opțiune mai naturală și cred că va fi o achiziție foarte bună pentru noi.”

Unde vrea Dinamo să mai aducă jucători

„Da, dorim să aducem câte un jucător în fiecare compartiment. În linia defensivă avem nevoie de unul sau doi jucători. În ceea ce privește mijlocașii, suntem destul de bine acoperiți, mai ales dacă îl folosim pe Milanov la mijloc. Avem acolo mai multe opțiuni, iar jucătorii au calitate. În ofensivă, am dori să aducem unul sau doi jucători pentru a avea mai multe opțiuni. Cred că este benefic pentru fiecare jucător să existe competiție pe pozițiile din teren, astfel încât nimeni să nu se simtă „sigur” de locul său. Competiția îi împinge pe toți să își atingă limitele și este ceva ce îmi doresc să construiesc în cadrul echipei.

Dacă ne uităm la situația de anul trecut, lucrurile erau complet diferite. Atunci am fost sub presiune pentru a aduce jucători, deoarece clubul era într-o situație dificilă. Acum, Dinamo se află într-o poziție mult mai bună. De aceea, prefer să aștept soluțiile potrivite, nu să aducem pe cineva doar pentru că este disponibil. Aleg întotdeauna să aștept opțiunea ideală, chiar dacă durează mai mult timp. În prezent, avem suficientă calitate în echipă și nu este nevoie să luăm decizii pripite.”

Obiectivele pentru viitor

„Obiectivul nostru rămâne acela de a intra în play-off. Deși mai avem nouă meciuri de disputat, sunt încrezător că vom reuși să ne calificăm. Acum, când suntem aproape, este normal să ne dorim să obținem cât mai multe rezultate pozitive și să ajungem în primele șase echipe.

Dar nu este vorba doar despre rezultate. Este important să îmbunătățim și nivelul individual al jucătorilor, valoarea lor pe piața de transferuri și felul în care sunt percepuți în fotbalul românesc. Cred că mulți dintre jucătorii noștri au crescut considerabil ca nivel. Totodată, trebuie să dezvoltăm jocul echipei. Avem încă aspecte de îmbunătățit și sper ca până la finalul sezonului să progresăm. Dacă ajungem în play-off, orice este posibil, iar atunci vom vedea cât de departe putem merge.”

Mesajul pentru fanii dinamoviști

„În primul rând, mulțumesc tuturor celor care m-au felicitat pentru prelungirea contractului. Acesta este jobul meu, iar eu vreau să îl fac cât mai bine posibil. Când am venit la Dinamo, a fost un mare risc pentru mine ca antrenor, dar am considerat această provocare ca pe ceva de care aveam nevoie.

Dinamo este un club imens, o provocare pentru orice antrenor, și mă bucur că pot contribui la acest proiect. Fanii noștri sunt extraordinari. Energia pe care o simțim la meciuri, fie acasă, fie în deplasare, este unică. Sunt mândru să port această emblemă și îmi doresc ca, împreună, să construim ceva frumos pentru viitor. Știu că suporterii au suferit în trecut, dar acum trebuie să muncim împreună pentru a readuce clubul acolo unde îi este locul.”, a spus antrenorul lui Dinamo.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare