Dinamo a castigat ieri cu 3-1 la Clinceni, în fața celor de la Unirea Slobozia, într-un meci în care au lispit din lot Antonio Luna și Petru Neagu.
Sursele Radio Dinamo 1948 ne-au informat că Antonio Luna a acuzat o accidentare și nu a putut fi folosit în acest meci. Situația este diferită în cazul lui Petru Neagu, jucătorul pare că nu a reușit să se adapteze la Dinamo iar cei din conducerea clubului încearcă să găsească o echipă la care jucătorul să aibă șansă să evolueze.
Antonio Luna, în vârstă de 33 de ani, a semnat cu Dinamo București în octombrie 2024. Contractul său este valabil până la sfârșitul sezonului, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
Sosit la echipă în ianuarie 2024, juctaorul venit de la FC Bălți a reușit, în acest sezon, un singur gol pentru Dinamo, în egalul obținut de echipa noastre pe terenul celor de la Sepsi.
„Suntem foarte fericiți, am făcut un pas important pentru un loc în play-off. Ne așteptam să fie un meci dificil aici, știam că se vor apăra foarte bine. Am încercat să rămânem calmi până la finalul jocului, iar golurile au venit pe final.
Da, a fost foarte greu spre final, au jucat în sistem 5-4-1. Cred că golul primit în finalul primei reprize ne-a afectat puțin. După aceea scorul era 1-1 și eram puțin speriați că nu vom reuși să marcăm, dar am continuat să ne facem jocul. Mister de pe margine ne-a încurajat, am ținut de minge și am reușit să-i desfacem până la urmă. Am fost călcat, nici nu am văzut golul doi.
La faza de la corner am simțit că am primit o mână în gură sau un cot, nu știu exact ce s-a întâmplat acolo, dar bine că s-a dat gol, nu mai contează. Se simte foarte bine, suntem neînvinși de multe meciuri, 12 la număr. Este un lucru excelent pentru noi.
O să muncim în continuare, am început anul foarte bine, cu două egaluri împotriva unor echipe puternice. Ne dorim să menținem acest ritm și în următoarele partide. Jucăm marți acasă, apoi la Botoșani, și suntem pregătiți. De-asta ne-am apucat de fotbal, ca să jucăm din trei în trei zile.
Vreau să menționez și că suporterii au fost incredibili astăzi. Am jucat ca și cum eram acasă. Ne bucurăm că sunt mereu alături de noi și vrem să îi facem fericiți, intrând în play-off. Eram puțin dezamăgiți, dar cred că ne-am făcut jocul în prima repriză. Eram încrezători că putem să-i desfacem. Ne-am creat ocazii și suntem foarte bucuroși că golul a venit pe final.”, a spus Cătălin Cîrjan dupa meciul de la Clinceni