Dinamo se pregătește în această perioadă pentru partea a doua a sezonului.
Un presezon destul de lung, care nu este mereu pe placul jucătorilor, dar sub comanda lui Ovidiu Burcă au parte de mai multe antrenamente cu mingea față de ce s-ar fi așteptat. Am început seria interviurilor din noul an cu jucătorul cheie de la mijlocul terenului, Dani Iglesias. Pentru mine a fost cel mai bun jucător din prima parte a sezonului, omul care a legat tot jocul gândit de Ovidiu Burca.
Dani Iglesias nu s-a antrenat ieri la Buftea, dar ne-a vorbit despre perioada de pregătire și cum este accidentarea lui:
,,E un presezon normal, o mulțime de antrenamente, ar trebui să fie mai multe meciuri, dar din păcate nu am putut evolua din cauza vremii. Intensitate ridicată, foarte multă muncă, e normal în perioada de pregătire să ne încărcăm să fim pregătiți pentru primul meci oficial. E o perioadă lungă, dar avem nevoie de o perioadă de vacanță de o lună de zile. Acum ne recăpătam forma fizică, nu este ceea ce ne place în mod special, niciun jucător nu e încântat de perioada aceasta, dar trebuie să facem asta și muncim din greu.”
,,Am ceva dureri mici, doar am nevoie de pauză câteva zile, m-am resimțit puțin și să nu risc, de săptămâna viitoare mă antrenez normal.”
Dani Iglesias oferă asigurări că totul este în regulă în club, la echipa și atmosfera este una foarte bună în cadrul lotului, în ciuda a tot ce s-a scris și vorbit:
,,Atmosfera este foarte bună, știe toată lumea ce a fost acum câteva săptămâni, dar acum lucrurile sunt normale, relațiile sunt foarte bune între noi în cadrul lotului, cu jucătorii, cu antrenorul. În presă se vorbește foarte mult, dar totul e normal, se poate întâmplă să apară și astfel de lucruri când nu este totul perfect la echipa. Poate mai avem și neînțelegeri, dar s-a văzut că în timpul sezonului că am format un grup unit. Ne concentrăm să jucăm pentru a merge în play-off.”, a mai transmis Dani Iglesias pentru Radio Dinamo1948.
Legat de partea de pregătire tactică, a fost întrebat de colegul nostru Bogdan Alecu care sunt diferențele majore între fotbalul spaniol și cel românesc:
,,Cele mai mari diferențe între fotbalul de aici și fotbalul din Spania este de natură tactică. În Spania, totul este mai organizat, mai tactic. Aici în România ai jucători foarte buni, nivelul tehnic este ridicat, dar diferențele sunt la nivel de mentalitate și tactică.
Cum sunt conectate echipele între ele, cum funcționează că un grup. Diferențele între ligile secunde dintre cele două țări e foarte mare, sunt echipe puternice în liga a doua din Spania, au susținere financiară importantă. Fotbalul este similar, până la urmă este același sport. Aici ai jucători de calitate, care depun efort mare, aici este similar, dar tactic se face diferența.”
Ședințele de pregătire sub comanda lui Ovidiu Burcă sunt extrem de apreciate, mai ales că se lucrează mult cu mingea și asta îi convine lui Dani Iglesias, mai ales stilul de joc de care nu a mai avut parte de când a plecat din Spania:
,,Pentru mine este perfect, cu stilul acesta de pregătire și de joc. În Spania avem acest stil de joc de la copii, tactic se lucrează de la o vârstă fragedă, nu atât fizic, dar de la 12 ani am jucat în Academia lui Deportiva La Coruna, dar tot ce am făcut, am făcut tactic cu mingea, unde să pasezi, unde să te uiți când pasezi, cum îți pui corpul să preiei mingea. De la o vârstă fragedă te învață și este o diferență mare. Am fost plecat mulți ani din Spania și nu am mai avut parte de așa pregătire până în momentul în care am venit la Dinamo.
Ovidiu vrea acest stil de joc modern, totul este aranjat, tactic, nimeni nu joacă la voia întâmplării, asta este stilul care îmi convine , cu asta am crescut, trebuie să știi ce trebuie să faci pe teren în fiecare moment al jocului. Trebuie să știi care este poziția ta în teren în orice moment, în funcție de adversar, de locul mîngîi în teren. Îmi place acest stil de joc.
În ultimele luni, s-a lucrat mult tactic, când am venit, Ovidiu Burcă mi-a explicat ce vrea, ce își dorește, cum vrea ca echipa să se exprime în teren. Nu este un stil ușor, nu se întâmplă peste noapte, trebuie să lucrezi, să gândești, să te antrenezi, să pui toate piesele din puzzle în mod corect. Toată lumea trebuie să funcționeze la unison, să fie un mecanism funcțional. Eu cred că am făcut o treaba bună în ultima vreme și ne-am îmbunătățit jocul treptat.”, a mărturisit Dani Iglesias în discuția cu Radio Dinamo1948.
În final, Dani Igleasias a transmis un mesaj de mulțumire către fanii dinamoviști:
,,Mesajul pentru fani este de mulțumire,tot ce fac pentru noi. Sunt alături de noi în fiecare moment, avem nevoie de toată susținerea lor. Ne oferă tot, ce avem aici la Săftica este datorită lor, ne dau tot ce avem nevoie prin Iustin, discută cu el și ne oferă tot ce avem nevoie. Transmit mulțumirile mele tuturor fanilor dinamoviști.”, a încheiat Dani Iglesias.
[…] (n.r. despre greva de la începutul anului) Atmosfera este foarte bună, știe toată lumea ce a fost acum câteva săptămâni, dar acum lucrurile sunt normale, relațiile sunt foarte bune între noi în cadrul lotului, cu jucătorii, cu antrenorul. În presă se vorbește foarte mult, dar totul e normal, se poate întâmplă să apară și astfel de lucruri când nu este totul perfect la echipa. Poate mai avem și neînțelegeri, dar s-a văzut că în timpul sezonului că am format un grup unit. Ne concentrăm să jucăm pentru a merge în play-off”, a declarat spaniolul Dani Iglesias, pentru Radio Dinamo 1948. […]