Eugen Neagoe a avut un scurt mandat pe banca lui Dinamo.
Eugen Neagoe a venit la Dinamo imediat după demiterea lui Mircea Rednic și fostul antrenor al echipei noastre a fost îndelung contestat, nefiind acceptat de suporteri.
Actual antrenor la U Cluj, Neagoe a stat 4 meciuri pe banca lui Dinamo, în perioada iulie-august 2019. Acum, Neagoe spune că nu ar reveni niciodată la formația alb-roșie, vorbește despre situația echipei și e sigur că anumite persoane i-au determinat pe fani să fie împotriva lui.
,,Nu le-am dorit, nu le doresc răul, îmi pare rău de Dinamo, de dinamoviști, n-am ură nici pe suporteri. M-am bucurat că am văzut echipe de tradiție revenind în prima ligă. Îmi pare rău că nu este Poli Iași, îmi pare rău și de Dinamo, un nume foarte mare. Dacă a retrogradat, înseamnă că atât a putut. E acolo „datorită” celor de acolo, nu a altora din afara clubului.
Eu știu foarte bine cine a orchestrat situația, cine a montat acei suporteri contra mea, știu foarte bine cine era în spatele lor… Niște oameni cărora nici nu vreau să le pronunț numele. Dacă-i voi ierta? Din punctul meu de vedere, nu au niciun pic de omenie. Cei ce doresc să facă rău altora…
Neagoe spune că nu poate să treacă peste acel moment și nu îi va ierta pe cei care l-au sabotat: ,,Niciodată! Nu pot. Sunt sincer. Niciodată! Nici n-o să vorbesc, n-o să le pronunț numele, dar nici nu pot trece peste. În primul rând, trebuie să fim oameni, înainte de orice. Acele persoane, din punctul meu de vedere, nu sunt oameni. M-am întâlnit și în București cu fel de fel de suporteri ai lui Dinamo, niciodată n-am avut vreo problemă. Niciodată nu mi-au reproșat nimic, din contră, am vorbit deschis. Spuneau că știau și ei bine ce mi s-a întâmplat”
Nu crede in promovare: ,,În acest moment, nu! În acest campionat, nu! Este punctul meu de vedere. Nu văd cum Dinamo ar putea reveni în prima ligă, din păcate pentru cei de acolo. Cu siguranță, Dinamo își va reveni. Fotbalul românesc a avut și are nevoie de branduri.”