,,Eu sunt mândru că joc la Dinamo, e o echipă mai mare decât îmi imaginam”

Stiri Dinamo

Scris de:

Antoni Ivanov a fost titularizat în meciul cu Botoșani, la o săptămână distanță după o accidentare care ne-a îngrozit pe toți.

Mijlocașul bulgar, venit sub formă de împrumut chiar de la echipă pe care o întâlnim diseară, nu a arătat deloc rău, mai ales în prima repriză, când a avut și câteva șuturi pe poartă. Acesta poate evolua fără probleme diseară în meciul împotriva echipei de care aparține (momentan), Dinamo având clauză de transfer definitiv, în schimbul sumei de 50 000 de euro, clauză care s-a activat în momentul în care acesta a bifat 45 de minute în teren. Dinamo trebuie să plătească suma până în 2023.

,,Sunt la Dinamo acum și pentru mine nu contează cu cine jucăm. Trebuie să câștigăm neapărat cu oricine. Nu am o motivație specială, dau totul cu orice echipă cu care jucăm.

O să fie un meci foarte greu. E o situație dificilă la noi și ne trebuie puncte. E presiune, dar când jucăm pentru Dinamo trebuie să arătăm că suntem echipă mare. Nu putem dezamăgi la infinit suporterii și pe toți cei care ne susțin”, a declarat Ivanov pentru Fanatik.

,,Eu cred că se poate scoate un rezultat bun la meciul ăsta. S-au întâmplat surprize și mai mari în campionate mai puternice, chiar dacă nimeni nu ne dă nicio șansă. De-asta e frumos fotbalul și se poate întâmpla orice. Dacă jucăm împreună, facem construcția și o să avem și un pic de noroc nu o să pierdem. Știu și eu ce înseamnă meciurile dintre Universitatea Craiova și Dinamo. E un meci important pentru suporterii ambelor echipe. O să fie meci cu mari așteptări și trebuie să avem ambiția să câștigăm”, a mai spus aceasta in interviul acordat.

,,Pentru mine la fotbal treaba e foarte simplă. Nu contează unde joc și cu cine. Mai ales că pe unii dintre băieți îi știam. Sunt serios la antrenamente și încerc să dau 100%. Suntem oameni, greșim, dar totul o să vină în timp. 

 Poate lumea nu mă crede, dar pe mine nu mă interesează ce zic alții. Eu sunt mândru că joc la Dinamo. Știu foarte bine că e un club mare cu o istorie bogată și multe trofee. Ce suporteri avem și cum ne simțim. E o echipă mai mare decât îmi imaginam.

Nu ne gândim la retrogradare. O să ne batem cu echipele care sunt acum lângă noi. Cu Clinceni, Craiova FC U și Gaz Metan care au probleme și cu banii. Nu contează ce echipe vor fi acolo la retrogradare, important e doar să reușim noi să ne salvăm. Cred că pentru Dinamo ar fi ca un trofeu salvarea de la retrogradare. Mai ales pentru suporteri. Pentru mine asta ar însemna” a mai spus Ivanov in Fanatik.

Accidentare foarte gravă pentru Tomozei

Marius Tomozei a suferit o accidentare groaznică în startul partidei dintre Botoșani și Dinamo, după un fault al lui Malcom Edjouma.

Marius Tomozei a suferit o ruptură de ligamente la meciul cu FC Botoșani și Flavius Stoican nu se va mai putea baza pe el în acest sezon, conform Fanatik.

Jucătorul are în continuare dureri mari, are genunchiul umflat și nu se poate deplasa decât în cârje. Cel mai probabil va putea reveni pe teren peste șase luni. Tomozei a ținut să transmită un mesaj de susținere colegilor săi înainte de meciul cu Universitatea Craiova:

„Sunt dezamăgit. Ăsta e ghinionul meu. Nu am avut astfel de accidentări până acum. O să merg în vestiar înainte de meciul cu Craiova să le urez baftă băieților și să îi încurajez. Mă doare și e umflat genunchiul. Merg doar în cârje. Sper să revin cât mai repede. Am masă musculară mare și poate o să revin mai repede”’, a declarat pentru Fanatik.

Ion Crăciunescu a avut o reacție virulentă la adresa lui Malcom Edjouma, cel care l-a faultat pe Marius Tomozei, despre care spune că a făcut un fault grosolan.„Mi se pare că e un fault grosolan pentru că are și consecințe. Un jucător care nu are niciun fel de treabă cu mingea sare și îl rănește pe adversar. Sare și pătrunde cu toată greutatea pe adversar. La fault grosolan înseamnă roșu”, a spus Ion Crăciunescu, la TV DigiSport.

loading...

Lasă un răspuns