În perioada următoare, vor apărea mai multe ținte de mercato, jucători care vor fi urmăriți sau contactați de Dinamo.
Este vorba atât despre fotbaliști din prima ligă, cât și din străinătate, însă, evident, nu toți vor ajunge în Ștefan cel Mare. Recent, cei de la Pro TV au anunțat că David Tavares este pe radarul lui Dinamo și reprezintă o posibilă țintă în această fereastră de transferuri. Mijlocașul portughez, născut în 1999, a avut un sezon solid la Gloria Buzău, echipă care a retrogradat, dar unde el s-a remarcat printre puținii jucători constanți.
Tot recent, s-a scris și despre un posibil interes din partea CFR-ului și Universității Craiova pentru Tavares, un mijlocaș central care a trecut în cariera sa pe la academia Benficăi, a jucat ulterior la Famalicão, înainte de a ajunge în România, la Buzău.
Tavares evoluează ca mijlocaș central de creație și ar putea reprezenta o alternativă viabilă la Cătălin Cîrjan, deși provine de la o echipă care a retrogradat. Desigur, nu este sigur că va semna cu Dinamo, iar în fotbalul românesc părerile despre el sunt împărțite.
🔴⚪️ Credeți că ar fi o soluție bună pentru mijlocul lui Dinamo?
Date generale
-
Meciuri jucate: 27
-
Titular: 22
-
Rezerve: 5
-
Minute jucate: 2.024
📊 Statistici ofensive
-
Goluri marcate: 1 (toate din interiorul careului, cu piciorul stâng)
-
Pase decisive: 2
-
Pase cheie: 25
-
Centrări reușite: 4
-
Ocazii clare ratate: 3
-
Driblinguri reușite: 57
🎯 Pase & construcție
-
Total pase: 838
-
Rată de succes la pase: 86% (67% la pase lungi)
-
Atingeri pe meci: 55.6 (locul 4 în echipă)
🛡️ Aport defensiv
-
Tacklinguri: 39 (locul 4 în echipă)
-
Intercepții: 18 (locul 6)
-
Respingeri: 6 (locul 26)
-
Șuturi blocate: 3 (locul 12)
-
Dueluri câștigate / totale: 244 / 420 — 58% (locul 1 în echipă)