Echipa U19 a disputat în această după-amiază un meci de totul sau nimic la categoria U19, pentru accederea în semifinale.
Dinamo avea un punct avans față de Fcsb, iar în cazul unei victorii, ne asiguram și matematic prezența în faza următoare a competiției. Acum două zile, Dinamo II pierduse cu scorul de 1-4 pe teren propriu cu Fcsb II. Totodată, echipa U19 a avut un parcurs foarte slab în 2022, o singură victorie și aceea la masa verde.
Meciul a început slab pentru băieții noștri și la pauză gazdele avea un avans de un gol, 1-0 pentru Fcsb. Dinamo a revenit după pauză și am egalat, am trecut în avantaj pe tabelă, 2-1. Gazdele au revenit din nou și au egalat la 2, iar Dinu Daniel, care a fost one-man show, a marcat încă de 3 ori pentru a aduce o victorie de senzație, 5-2.
DINU DANIEL, PORECLIT DE COLEGI ”DAYRO”, A MARCAT TOATE GOLURILE PENTRU DINAMO!
În urma acestui succes, Dinamo își asigură prezența în semifinale, acolo unde vom întâlni echipa de pe primul loc din seria de vest. Universitatea Cluj ocupă primul loc cu două etape înainte de final și foarte probabil, va fi adversara noastră în semifinale. În cazul în care vom trece de semifinale, ne așteaptă duelul clasic deja cu Farul Constanța, adică cu Academia lui Gică Hagi.
Vom reveni cu mai multe detalii de la meci, sperăm să avem și imagini cu golurile marcate de tânărul dinamovist!
O victorie cu atât mai incredibilă, dacă ne gândim la ce probleme au fost la centrul de copii și juniori în acest sezon!
BRAVO, BĂIEȚI!
CITESTE SI:
O posibilă explicație pentru numărul mare de goluri primite din faze fixe
Victorie fără drept de apel! Ambițiile de titlu sunt justificate