AcasăEditorialDINAMO-Timișoara: Avem primul 11 trimis de Ovidiu Burcă!

DINAMO-Timișoara: Avem primul 11 trimis de Ovidiu Burcă!

Sezonul regular al ligii secunde a ajuns la final și Dinamo este la un pas de accederea în play-off.

Un meci care va decide soarta echipei noastre în liga secundă pentru următoarele luni, o victorie ne asigură prezența în play-offul ligii secunde, ceea ce înseamnă șanse mari măcar pentru ocuparea unui loc de play-off. În caz contrar, sezonul pentru noi cam ia sfârșit, însă nu prea vrem să ne gândim la un astfel de deznodământ.

Dovadă că suporterii dinamoviști au luat cu asalt casele de bilete..online și avem sold-out pentru acest meci încă de la începutul săptămânii. Un stadion ,,Arc de Triumf” care va fi plin până la refuz de suporteri care vor veni să cânte din primul minut și să o vadă pe Dinamo triumfând.

Pentru noi calculele pentru play-off s-au simplificat teribil, dacă la finalul anului 2022 ne făceam fel și fel de scenarii, ce rezultate indirecte ne ajută, acum suntem chiar la mâna noastră și pentru a fi siguri de prezența în top 6, ne trebuie VICTORIE!

Adversara de astăzi, Poli Timișoara, este penultima în clasament, o formație cu mulți tineri, doar câțiva jucători cu experiență, dar o echipă care își va juca astăzi șansa, mai ales că este meciul sezonului pentru ei, dar mai ales pentru suporteri, fiind cunoscunta rivalitatea între cele două formații. Oaspeții și-au anunțat prezența în număr destul de mare pe Arcul de Triumf, dar nu prea se vor face auziți între 7000 de câini.

AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE ANTRENORUL LUI DINAMO:

ONCESCU- MOURA, PATRICHE, GIAFER, AMZAR- GORKA, IGLESIAS, N.ROSU-I.ROSU, BORCEA, BANI

Rezerve: Dujmovic, Bena, Tira, Demici, D. Irimia, Pop, Delciu, Florescu, Ghezali

OVIDIU BURCA: „Ne aşteaptă ultima finală din această parte de campionat. Noi ne-am dorit foarte mult să ajungem la momentul ăsta. Puţini au crezut că putem realiza lucrul ăsta, acum suntem în faţa unui meci de accedere în play-off şi asta ar fi cumva pentru noi un obiectiv intermediar pe care ar trebui să-l bifăm.

Jucăm cu un rival clasic, de aceea va avea o altă încărcătură meciul, e o rivalitate cunoscută în fotbalul românesc. Cred că suntem pregătiţi. Nu aş vrea să vorbesc despre meciul ăsta ca şi cum ar fi meciul meciurilor, este un moment important al clubului, ne-am dorit să ajungem la momentul ăsta şi ar fi extraordinar să bifăm acest moment”, a spus Ovidiu Burcă la conferința de presă dinaintea meciului cu Timișoara.

„Ne dorim să ne reconectăm cu fanii, să readucem la viaţă spiritul lui Dinamo. În mod natural, Arcul de Triumf a devenit în stadion sold-out. Şi de aici şi cererea de bilete pentru meciul acesta. Întotdeauna fanii sunt esenţiali, mai ales în meciurile de acasă, sper să fie un astfel de meci, să ne dea energie, să ne dea curaj. Cunosc suporterii de la Timişoara şi pe cei de la Rapid, dar şi pe ai noştri şi cred că va fi un spectacol frumos”, a mai spus antrenorul „câinilor”.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare