AcasăEditorialDINAMO-Slatina: Mai aproape de play-off! Ce variante are Burcă pentru U19

DINAMO-Slatina: Mai aproape de play-off! Ce variante are Burcă pentru U19

Dinamo are astăzi un meci extrem de important în liga secundă, împotriva fostei echipe a lui Ovidiu Burcă, CSM Slatina.

Un succes ar însemna enorm pentru echipa noastră, care ar ajunge la 19 puncte, un număr incredibil dacă ne gândim că acum mai puțin de o lună de zile aveam doar 6 puncte în clasament. Însă parcursul din ultimele săptămâni în care Dinamo este neînvinsă ne-a adus în această situație favorabilă, de a ajunge temporar pe loc de play-off în cazul unui succes astăzi.

Ușor nu ne va fi deoarece întâlnim una din marile surprize ale acestui sezon, o nou-promovată care se descurcă de minune și are două puncte în plus față de noi. Burca cunoaște bine ce se întâmplă la Slatina, deoarece echipa din orașul lui natal a revenit în liga secundă sub comanda antrenorului nostru. A ales să vină la Dinamo, dar a avertizat în cadrul conferinței de presă organizate înainte de acest meci că nu este nimic întâmplător în jocul celor de la Slatina.

Dinamo revine la Giurgiu, acolo unde pare că ne simțim de minune, avem două victorii consecutive în campionat, cu același scor. Chiar dacă ne dorim să avem parte și de ceva spectacol, să reușim să marcăm mai mult, dar acum punctele puse în joc sunt importante!

Așa cum spunea și Burcă, trebuie luat fiecare meci în parte și astăzi dacă reușim să obținem cele trei puncte, atunci vom reuși să intrăm cu adevărat în lupta pentru play-off!

Ce variante are Burcă!

Din păcate, Dinamo are o mare absență pentru acest meci, de fapt pentru întreg sezonul, Antonio Bordusanu a suferit o accidentare foarte gravă în partida cu Metaloglobus, ruptură a ligamentelor încrucișate, ceea ce înseamnă că în mare măsură sezonul este încheiat pentru el. Absența lui este greu de suplinit, deoarece el era jucătorul eligibil U19 și atunci Burcă trebuie să găsească un înlocuitor.

Sunt trei variante în lotul primeii echipe, au fost aduși și trei jucători de la tineret, dar se pare că încă nu sunt pregătiți să joace la prima echipă. Cele trei variante sunt Denis Oncescu pentru postul de portar, Cristian Delciu utilzat deja, dar și Cristian Ionescu este eligibil U19. Deși a împlinit 19 ani, el este eligibil U19 deoarece a împlinit vârsta după startul sezonului. Cristian ”Ely” Ionescu este un jucător crescut de Dinamo, care în ultimii ani a evoluat la echipa U19, dar și la echipa secundă, un mijlocaș de bandă care ar putea prinde minute în acest final de an.

UPDATE: Desi se credea chiar in club ca Ely Ionescu este eligibil, conform regulamentului el nu mai este eligibil U19!

Mă aștept ca Burca să nu schimbe prea mult în formula de start față de cea clasică, tocmai în ideea în care relațiile de joc se leagă din ce în ce mai bine. Dujmovic-Moura-Patriche-Giafer-Amzar reprezintă linia defensivă, Gorka va avea misiunea de a-l ține sub control pe Cătălin Doman, Iglesias și Roșu mai avansați. Delciu ori Ionescu să joace într-o bandă, Bani în partea opusă, iar unic vârf să fie Alexandru Pop, urmând ca Vasile Buhăescu să între pe parcurs. Cătălin Țiră nu este apt de joc și nu știu dacă va mai evolua în acest an pentru Dinamo, fiind predispus la accidentări.

Este și varianta în care Denis Oncescu este titular în poartă, dar asta ar însemna sacrificarea lui Dujmovic, urmând ca Ghezali sau Borcea să între în flanc, dar tind să cred că prima variantă prezentată are mai multe șanse.

Dinamo trebuie să se impună astăzi, sper să fie prezenți cât mai mulți fani la un meci foarte important pentru echipa noastră. Avem nevoie de victorie, sper că băieții să ne ofere această bucurie.

,,Mâine pentru noi va fi un meci dificil, întâlnim una din revelațiile acestui început de campionat. Surpriză pentru cei care nu cunosc ce se întâmplă acolo, pentru mine care cunosc lotul și cunoscând ce s-a întâmplat acolo în ultimul timp, nu este o surpriză. Cunosc bine lotul de jucători, i-am antrenat și am reușit împreună cu ei o performanță pentru fotbal slătinean.

Uitându-mă peste ultimele jocuri, unii dintre jucători care sunt pe banca de rezerve, ar face față cu brio și la noi la Dinamo. Au un antrenor cu mare experiență, la nivel internațional, a fost antrenor al echipelor de juniori, are multe meciuri la nivelul ligii secunde. Este un proiect manageriat foarte bine, antrenează echipa, ne așteaptă un meci complicat, dar cred că suntem pregătiți. Am demonstrat că suntem pe un drum bun și ne dorim să continuăm pe aceeași linie, concentrare, intensitate, preocupare de a progresa de la meci la meci.”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

78,000FaniÎmi place
12,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare