Dinamo se pregătește de duelul extrem de important cu Politehnica Iași, un meci ca o finală pentru calificarea în play-off.
Duelul de sâmbătă va fi unul special pentru un membru al staff-ului. Antrenorul cu portarii al echipei Dinamo, italianul Alessandro Caparco, revine sâmbătă în Copou, unde a apărat pentru Poli Iași în perioada 2014-2017, dar și în 2020, în finalul sezonului în care moldovenii au retrogradat din prima ligă.
”Va fi un meci special pentru mine, cu siguranță. Tot timpul când revin la Iași e ceva special, îmi vin în minte multe gânduri, mă leagă amintiri foarte frumoase de Iași. Am apărat trei ani și jumătate la Iași și încă mai puteam juca trei-patru. Politehnica Iași mi-a rămas la suflet. Iașiul m-a ajutat să mă relansez, dar și eu am ajutat Iașiul să obțină rezultate frumoase și să ajungă până în cupele europene. Iașiul este un oraș care merită mult mai mult în fotbal. Sincer, mi-e cam greu să vorbesc de Poli Iași în Liga a 2-a”, a declarat, pentru Liga2.ro Alessandro Caparco.
Antrenorul portarilor de la Dinamo o vede favorită pe Poli Iași în meciul direct din Copou, dar și la câștigarea campionatului.
”Va fi un meci foarte greu pentru noi. Poli Iași este favorită la câștigarea campionatului, este echipa de Liga a 2-a cu cel mai mare buget. Sigur, este favorită și cu noi, are jucători cu experiență destul de bună, are câteva nume importante, dar mingea e rotundă. Se poate întâmpla orice. Este un campionat în care, după părerea mea, orice echipă poate câștiga cu oricare. Nu văd meciuri simple”, a completat italianul.
”Când am venit adversar ca fotbalist în Copou am pierdut tot timpul, iar ca antrenor am câștigat tot timpul. Am fost de două ori cu FC Voluntari și am câștigat, sper să fie așa și sâmbătă. Dar va fi foarte greu. Mai avem două meciuri anul acesta, cu Poli Iași și FC Brașov și dacă vom obține două rezultate pozitive putem spera la play-off. La noi începe să se vadă tot mai mult mâna lui Ovidiu Burcă. Dinamo o să fie un pericol pentru toate echipele de acum încolo”, a mai spus Caparco.
,,Când a sunat Dinamo, nu am ezitat nicio secundă”
,,Când m-am lăsat de fotbal, nu m-am gândit o secundă să fiu antrenor, am și alte activități, dar mi se făcuse dor de fotbal. Am deschis o școală de portari, am o mare bucurie că doi dintre portarii antrenați de mine au ajuns la Juventus și Lecce și de acolo mă sunase domnul Andone să merg la Voluntari, a fost bine pentru experiența mea.
După un an și jumătate, am preferat să continui doar cu școala de portari, nu era vorba de aspectul financiar, dar era vorba de motivare profesională. Când a sunat Dinamo, nu am ezitat nicio secundă, deși nu este ușor, să fii antrenor, să ai grijă și de afacere, am și un magazin cu haine, dar pentru Dinamo se poate face fără probleme.” Caparco pentru Radio Dinamo1948
Exclusiv RD1948- Când se va lua decizia pentru refacerea planului de reorganizare!
,,Eu am venit destul de târziu când lucrurile erau deja mai bine. Fiind în afară, nu înțelegeam ce este Dinamo. Veneam să joc că adversar împotriva lui Dinamo, dar nu vedeam niciodată un stadion plin, toată lumea îmi spunea de Dinamo. Eu nu simțeam treaba asta, dar când am intrat pe porțile stadionului și am văzut ce este în spate, fanii ajută financiar, atunci am înțeles cât este de iubită echipa asta”, a recunoscut Alessandro Caparco.



