Dinamo II a început sezonul în Liga a III-a săptămâna trecută.
A fost un start nereușit, dar oarecum de așteptat, deoarece băieții antrenați de Sorin Colceag au întâlnit pe Progresul Spartac, o echipă care vizează promovarea în acest sezon. Deși au și ei în componență foarte mulți jucători tineri, faptul că evoluează împreună de mai mult timp s-a văzut în timpul partidei.
La Dinamo haosul generat de interdicția la transferuri a afectat și echipa secundă, din informațiile noastre, odată cu promovarea masivă a jucătorilor de la echipa secundă la prima, astfel încât Dario să aibă un lot stabil, a creat situații neplăcute, în care antrenamentele se desfășurau cu câte 9-10 jucători.
Practic, jucătorii noștri se întâlnesc doar în ziua de meci, însă nu trebuie să găsim scuze, trebuie să vedem și evoluții mai bune. Astăzi pare un bun prilej să obținem primele puncte din noul sezon, dar partida nu va fi una simplă, întâlnim o echipă interesantă, care beneficiază de sprijin din partea autorităților, au și o baza de pregătire frumoasă, astfel că meciul nu va fi unul facil.
Prima echipă a anulat meciul amical programat în week-end, astfel că o bună parte din tineri ar putea evolua astăzi la echipa secundă, momentan nu a fost anunțat lotul, dar ne putem aștepta la un număr mai mare de jucători care au evoluat și la prima echipă, mai ales că și juniorii U17 și U19 evoluează tot astăzi, de la 12:00, respectiv 14:00.
Meciul dintre Real Bradu și DINAMO II se dispută începând cu ora 17:00, Radio Dinamo1948 va fi prezentă la stadion, vom încerca să transmitem meciul, așa cum am făcut de fiecare dată, în mod normal dacă totul decurge ok, meciul va fi în direct pe canalul de Youtube Radio Dinamo1948! Vă vom anunța în timp util dacă totul este în regulă!
HAI DINAMO