DINAMO II-Bascov: Să continuăm seria pozitivă

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Dinamo II caută să continue seria pozitivă din liga a treia în această după-amiază.

Echipa secundă a început destul de greoi sezonul în liga a treia, cu două înfrângeri în primele două runde, cu același scor, 0-2, însă echipa da semne evidente de revenire. După două rezultate de egalitate pe teren propriu, 3-3 cu Academica Clinceni II și 2-2 împotriva ”rivalilor” de la Rapid II, a venit săptămâna trecută și primul succes pentru echipa noastră.

Dinamo II a învins în deplasare de o manieră entuziasmantă pe Argeș II în deplasare, 4-0 a fost scorul final, la capătul unei evoluții solide, în care băieții noștri mai puteau marca de câteva ori. Un meci extrem de reușit, împotriva unui adversar aflat atunci peste noi în clasament. Jocul începe să se lege, avem perspective reale să continuăm seria pozitivă astăzi.

Întâlnim o echipa care a avut un start total diferit de al nostru, Unirea Bascov a câștigat primele două meciuri ale sezonului, 4-3 cu FCSB II și 2-0 în deplasare la Flacăra Moreni. Au urmat însă trei înfrângeri la rând, cu Tunari, Progresul și Bradu, astfel încât suntem vecini de clasament, Dinamo II ocupă locul 7, iar Bascov un loc mai sus în clasament.

Odată cu oficializarea venirii lui Mircea Rednic, de echipa secundă se va ocupa acum Sorin Colceag, va fi interesant de văzut ce jucători vor fi trimiși pentru acest meci, mai ales că Rednic nu a apucat foarte mult să îi vadă la lucru pe tineri, însă va avea timp în pauză competițională.

Partida dintre DINAMO II și Unirea Bascov va fi transmisă în direct pe canalul de Youtube Radio Dinamo1948, începând cu ora 15:00! 

loading...

Lasă un răspuns