DINAMO-Buzău: Start în play-off! Cum ar putea arăta primul 11 trimis de Burcă

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

A venit și ziua primului meci din play-offul ligii secunde.

La un moment dat părea utopic să punem ,,Dinamo” și ”play-off” alăturate, dar iată că suntem în acel punct. Dinamo începe astăzi lupta pentru promovare, indiferent cum se poate realiza ea, fie directă, fie sub formă de baraj.

Începe de astăzi un nou campionat practic, sunt 10 meciuri, poate e mult spus 10 finale, pentru că nu poți vorbi deja despre finale, dueluri decisive, dar fiecare punct pus în joc contează, fiecare victorie te aduce mai aproape de obiectiv, fiecare meci cântărește mult mai mult decât un meci dintr-un sezon regular, mai ales că nivelul competitoarelor este unul echilibrat.

Presiunea ultimului meci: Dinamo vine după un meci nu foarte reușit, cum s-ar spune românește, ,,am dat-o de gard”, deoarece nu am reușit să învingem penultima clasată în urma unei evoluții dezamăgitoare, în care s-a văzut clar că miza partidei i-a copleșit pe jucători. Un stadion arhiplin duminică trecută, dar și o miză uriașă. Acum datele problemei sunt diferite și jocul încrâncenat de săptămâna trecută trebuie să fie înlocuit cu un joc mult mai dezinvolt, să nu mai fie teamă de fotbal, să jucăm ceea ce știm.

Aproape sold-out!: Nu va fi sold-out la ora de start a partidei, dar T2 și PCH vor fi pline de dinamoviști, bilete se vor găsi mai ales la T1, acolo unde și prețurile au fost pe măsură, dar va fi o atmosferă de meci mare, o atmosfera de meci de primă ligă, mai ales că și adversarul este o echipă solidă.

Buzău o nucă tare! Echipa antrenată de Adi Mihalcea pornește la drum în play-off cu același număr de puncte precum noi, 31. O echipa care și-a propus la startul sezonului promovarea, treptat au început să apară și probleme financiare, dar o echipă care dispune de un lot solid, matur, cu talie, după cum bine i-a analizat și colegul meu George Jaravete în editorialul lui. Înainte de meci, buzoienii au părut destul de încrezători, după declarațiile oferite și tratează meciul cu maximă de seriozitate:

„Chiar stăteam să mă gândesc. Este primul meu meci oficial că antrenor împotriva celor de la Dinamo. „Putem să ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte. Îmi imaginam cum voi fi primit, sper să nu am surprize neplăcute, mai mult în glumă pentru că nu ar avea de ce”, a spus Adrian Mihalcea, antrenorul de la FC Buzău.

„Sigur va fi un meci cu atmosferă incendiară, vor fi foarte mulți suporteri și sunt sigur că va fi ceva apropiat de Liga 1. Cu siguranță va fi un meci frumos”. Alex Boiciuc

„Eu nu am jucat niciodată în play-off și nu vreau să știu cum e acolo. În play-off ne așteaptă 10 meciuri, 10 finale, pe care le vom juca la maxim și vrem să obținem cât mai multe puncte din ele”. Valentin Alexandru

Ce variante are Ovidiu Burcă: 

Deși suntem în play-off, în continuare nu avem un prim 11 bine definit, deoarece Ovidiu Burcă a preferat un sistem fără vârf clasic în 2023, așa a început toate partidele, indiferent de numele adversarului. Trebuie să recunosc, mai ales în ultima etapă, sistemul cu vârf fals a dat niște rateuri evidente. Așa cum pare că dă rateuri și sistemul fără Dujmovic în poartă.

Urmează pentru Dinamo 10 meciuri decisive, 10 partide grele, în care eu cred că Burcă va încerca să  găsească loc în teren portarului venit în vară, care a fost printre cei mai buni jucători. Desigur, mă pot înșela, dar Oncescu a avut ceva ezitări, are un real potențial, dar este încă prea tânăr. Dacă va juca Dujmovic în poartă, așa cum eu anticipez, asta înseamnă că vom vedea un U19 în teren. Linia de fund nu mă aștept să fie schimbată, indiferent cine joacă.

Mulți se gândesc la o variantă cu Alex Irimia la mijlocul terenului, mai ales că Nelut Roșu este incert, ceea ce ar însemna că va fi ajutat acolo de Gorka și Dani, urmând că Iulian să joace mai avansat lângă Ghezali și Borcea, ori să se treacă la sistemul cu vârf clasic, Pop sau Țîră, în locul cred eu al lui Borcea de această dată, urmând ca mijlocașul crescut de Dinamo să între pe parcurs, Ghezali să fie titular de această dată. Mai este și varianta cu Delciu titular în trio-ul din față, să rămână neschimbat centrul terenului, așa cum este și posibilă varianta cu Oncescu în poartă.

Eu tind să cred că vom avea un sistem cu vârf clasic indiferent de opțiunea U19, Buzăul are o echipă prea solidă, prea puternică fizic și nu cred că vom putea face față cu un Borcea sau Ghezali pe postul de atacant, vor fi carne de tun.

Vom afla în curând cum va juca Dinamo, indiferent cine va fi trimis în teren, trebuie să jucăm dezinvolt, este un meci foarte greu, foarte echilibrat, în care cred că adversarul va fi și el mulțumit cu un egal, dar trebuie să ridicăm clar nivelul față de partidele anterioare.

Ne vedem pe stadion!

HAI DINAMO

loading...

Lasă un răspuns