AcasăStiri DinamoDinamo a câștigat un atacant pentru finalul de sezon: ,,Nu am venit...

Dinamo a câștigat un atacant pentru finalul de sezon: ,,Nu am venit în vacanță”

Dinamo a câștigat un atacant pentru finalul de sezon.

Pe finalul perioadei de mercato, Dinamo transfera un atacant, pe Sergbe Desire Azankpo. Vârful a venit la Dinamo sub formă de împrumut și după un debut încurajator la Botoșani, atacantul cedat din liga secundă franceză a dispărut din peisaj. Deși se tot spunea că urmează să revină în primul 11, acesta nu a jucat o perioadă foarte lungă de timp.

A revenit într-un final în partida cu Academica Clinceni, când a și marcat ultimul gol al lui Dinamo, iar vârful din Benin spune că este determinat să pună umărul la salvarea echipei la baraj.

Sunt foarte fericit pentru că, în primul rând, am revenit pe teren după atâtea luni, iar, mai apoi, că am marcat. E bine atât pentru mine, cât şi pentru echipă. Am tras tare ca să mă întorc pe teren.

A fost o perioadă foarte grea. Nu am fost accidentat în atâţia ani de zile, am jucat săptămână de săptămână, fie la echipa de club, fie la naţională.

Nici nu prea am avut vacanţe pentru că, la final de sezon, în iunie, de obicei mergeam la echipa naţională. Mental vorbind, a fost foarte greu.Când am ajuns la Dinamo, am venit pentru a ajuta echipa, nu în vacanţă. Mă uitam la televizor şi îmi ziceam ‘trebuie să fiu şi eu acolo, să-mi ajut echipa’.

Când vii, joci 45 de minute şi te accidentezi e foarte dificil. Cum m-am recuperat şi am început antrenamentele, am mai greşit pase, ştii cum e la început, după o accidentare, nu eşti 100% refăcut.

Totuşi, nimeni n-a ţipat la mine, toţi au avut răbdare. Dacă ţi-aş zice acum că sunt 100% apt, aş minţi. Am nevoie de câteva meciuri, iar oamenii care ştiu fotbal sunt conştienţi de asta. Cu cât joc mai mult, cu atât voi fi mai pregătit. Domnul Uhrin mi-a zis înainte să intru să mă bucur de fotbal.

Vreau să mulţumesc antrenorului, colegilor şi staffului. Am tras din greu, vreau să-i mulţumesc şi lui Gabi, doctorul, care a fost lângă mine şi m-a ajutat mult, staffului, coechipierilor, care au avut răbdare cu mine.

Atmosfera este foarte bună. E mereu bine să câştigi, indiferent cu cine joci. Aduce un plus în cadrul grupului din punct de vedere mental.Cu toţii tragem tare, iar antrenorul şi staff-ul sunt foarte stricţi, ne împing de la spate. În vestiar, nimeni nu e fericit că mergem la baraj.

Am încercat să salvăm clubul direct de la retrogradare, dar asta e realitatea acum. Mai avem două meciuri de jucat din play-out, trebuie să fim concentraţi, încrezători, să tragem tare şi să le câştigăm”, a declarat Azankpo, pentru playsport.ro.

CITESTE SI:

Financiar, doar prin DDB

Atunci era presiune

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare