După cum știți deja, Dinamo a avut în ultima săptămână un atacant aflat în probe la prima echipă.
Nemanja Petrovic (23 de ani) a fost inițial adus în probe la echipa secundă și după ce a petrecut acolo o săptămâna, a fost chemat de Multescu la antrenamentele primei echipe, pentru a se pregăti sub comanda lui Gigi Multescu. După o săptămâna de pregătire, Multescu a luat decizia de a nu-l păstra la prima echipa și astfel atacantul sârb cu naționalitate elvețiană este liber să semneze cu alt club, fiind posibil să îl vedem până la urmă în Liga I.
Din păcate, atacantul aflat pe lista lui Dinamo, Yazalde a marcat astăzi două goluri pentru Hermannstadt, în victoria suprinzătoare de pe teren propriu cu Argeș, 4-1, un succes care pune presiune pe noi, deoarece sibienii s-au apropiat la un singur punct, dar care vine să arate că Dinamo putea să aducă un atacant foarte bun pentru Liga I. Zilele trecute, managerul sportiv al echipei, Mario Nicolae spunea că sunt discuții pentru un vârf în această perioada, sper să se concretizeze destul de repede, pentru că timpul se scurge și problemele ofensive ale echipei nu se rezolva de la sine.
PROBLEME INAINTE DE MECIUL CU CFR! După cum v-am anunțat în exclusivitate în emisiunile RD1948, Mihai Esanu s-a întors accidentat de la naționala U21, deși nu a evoluat în nicio partidă la turneul final, acesta s-a accidentat la un antrenament. Deși s-a sperat că va putea fi recuperat pentru meciul de luni seară, Esanu nu va fi nici măcar pe banca de rezerve. Din informațiile noastre, ar fi vorba de o problemă musculară
Gudmund Kongshavn va apăra în premieră poarta lui Dinamo. Portarul norvegian a fost doar rezervă până acum, nu a evoluat în niciun meci, nici măcar în disputa cu Dinamo Kiev nu a putut fi urmărit la treaba, asta deoarece au fost anumite probleme cu testul său COVID, care era neconcludent. Din informațiile noastre, Mitrovic va fi rezervă de portar luni seară, tânărul portar dinamovist a fost titular 90 de minute în meciul de la Kiev și ieri a apărat poarta echipei secunde în victoria 5-0 cu Chiajna II. Tânărul portar a aparat și o lovitură de pedeapsă la scorul de 2-0 pentru echipa noastră.
14 meciuri a aparat Gudmund Kongshavn pentru Aalesund pe parcursul anului trecut. 4 este numărul echipelor din cariera lui Gudmund Kongshavn, toate din Norvegia: Valerenga, Sarpsborg, Tromso și Aalesund. 136 de partide a adunat Gudmund Kongshavn în carieră, în prima ligă a campionatului norvegian.