Semnat: Andrei Băeșu
21 mai 2022 consemnează, cu desăvârșire, o seară tristă, sufocată de optimism, pentru întreaga suflare dinamovistă.
Semnele au fost acolo, au existat de mult timp, însă mulți dintre noi au ales în mod conștient să le ignore, în speranța că jucătorii (fotbaliști pot fi numiți mai greu) vor realiza în al 12-lea ceas că Dinamo nu are voie să moară.
Din păcate, realizăm cu stupoare, ajungând în al 11-lea ceas, poate chiar 11 si jumătate, că singurii pe care ne puteam bizui suntem noi, cei prezenți alături de echipă indiferent de consecințe și greutăți.
Meciul a fost execrabil. Greșeli peste greșeli. Aceiași jucători care au dovedit cu perseverență lipsa de posibilitate fotbalistică. Nu mi-aș fi dorit vreodată să se ajungă la blam public, motiv pentru care încerc pe cât posibil să mă abțin de la comentarii. Cu excepția unei persoane… Steliano Filip. Sper să nu-l mai văd vreodată îmbrăcând acest tricou! Sunt de părere că majoritatea dorește un Moura pe flancul stâng și un Crețu pe dreapta. Nu mai putem asista la această indolență. Stelu ne face în cIUDĂ.
Dar la sfârșit vom rămâne tot noi. Am fost acolo tot timpul, nu putem lipsi acum.
Liga a II-a înseamnă, din punctul de vedere al unui om realist, falimentul. Eu unul nu pot lipsi la ceea ce ar putea însemna ultimul meci al lui Dinamo, cel puțin în această formă. Niciun dinamovist nu ar trebui să poată.
Mergem și facem infern în Groapă, un nume ce s-ar putea să ne fie și mamă, și mormânt! Mergem pentru Dinamo! Poate în ultimul moment vor veni și ei, jucătorii.
Poate răzbim! Trebuie să fim acolo alături de Dinamo și de tot ceea ce a însemnat pentru noi!
Dacă nu noi, atunci cine?
Iar mai presus de toate, dacă nu acum, atunci când?
Iar dacă nu va fi să fie, vom scanda ore în șir numele primei iubiri, posibil și a ultimii. Vom începe de jos cu un nou Dinamo, sănătos din toate punctele de vedere, pentru că, din păcate, noi suntem de vreo 2-3 ani în eșalonul secund, lucru greu de recunoscut, dar și mai dureros de acceptat. Stadionul TREBUIE să fie plin!
Capul sus, câinilor! Am mai fost încercați de-a lungul timpului. Toate iau timp, iar timpul ia tot…
Dar nouă ne-a mai dat o șansă!
Să nu ne pară rău de ea!