Inteleg ideea de a fi recunoscatori, atunci cand Dinamo joaca pe un stadion din anii 50′, care ofera conditii demne de liga a-III-a.
Iubim stadionul Dinamo si amintirile deosebite ce ni le-a oferit, dar suntem in anul 2018 si asteptarile sunt altele.
Astazi a avut loc o conferinta de presa in care cei de la Compania Nationala de Investitii au discutat despre cele patru stadioane ce vor fi construite in perspectiva organizarii Campionatului European 2020.
”Noul amplasament pentru arena este velodromul din complexul Dinamo. Intentionam acolo sa il realizam pentru ca s-au solutionat toate aspectele juridice. Stadionul va avea 15-16.000 de locuri. Acum asteptam si noi conceptul, sa fie realizat in cadrul studiului de fezabilitate”, a spus Manuela Patrascoiu, presedintele Companiei Nationale de Investitii.
La stadionul Dinamo exista posibilitatea ca acesta sa nu fie finalizat pana la startul competitiei, lucru de altfel la care ma asteptam.
„La Stadionul Dinamo au fost multe probleme juridice, e posibil ca stadionul Dinamo sa nu fie finalizat pana la data la care va incepe Campionatul European. Sunt situatii de avarie daca asta nu se va intampla, avem doua stadioane aproape, la Ploiesti si la Giurgiu. Se pot folosi si cele de la Voluntari si Mogosoaia.
Important e ca cele 4 sa fie finalizate. Sigur, ar fi bine ca ele sa fie finalizate la timp, dar daca Dinamo nu poate fi gata vom gasi solutii. E important ca si stadionul Dinamo sa fie finalizat cat mai repede. E o arena care pentru multi suporteri aduce multe bucurii.”
Vestea buna ar fi ca macar se va merge pana la capat, indiferent daca va fi finalizat la timp. Dar problema mea este legata de numarul de locuri.
Cand vorbim despre un stadion nou, nu putem sa ne raportam doar la prezent. Un stadion nou in mod normal, va fi casa ta pentru 20-30 de ani. Fiind vorba de Romania, poate chiar mai mult. Un stadion este unul dintre lucrurile cu care te identifici. Un stadion la standarde moderne poate fi mai mult decat un loc in care sa te duci sa vezi un meci de film.
Poate fi un eveniment in care sa mergi cu toata familia, sa te bucuri de un spectacol, lucru care pe actualul stadion Dinamo este imposibil. Nu este intamplator faptul ca media de acasa a ajuns sa fie teribil de mica. Tot 2000 de oameni veneau si cand eram in primele in clasament, asta nu se intampla de azi, de ieri.
Momentan 15 000 de locuri par suficiente, pentru ca diseara in „Groapa” vom fi 500 probabil. Dar Dinamo nu cred ca va fi in acest faliment fotbalistic pe termen lung. Negoita este azi actionarul majoritar al echipei (DIN PACATE), dar peste un an poate nu va mai fi.
Poate echipa va incepe sa joace mai bine, poate peste 3-4 ani vom si evolua intr-o grupa de EL, poate ne vom bate la campionat si meciurile vor fi mult mai atractive. Atunci 15 000 de locuri dintr-o data devin neincapatoare.
Acum sunt adeptul ca meciurile importante sa le disputam pe Arena Nationala, dar nu doar prin prisma numarului de locuri, cat a conditiilor. Ori asta nu trebuie sa devina regula si cand va fi noul stadion construit. Trebuie sa fie noua ta casa, indiferent de numele adversarului.
Nu inteleg de ce s-au schimbat datele problemei, de ce de la 20-25 000 de locuri cum s-a spus inca din momentul in care s-a adus in discutie stadionul, s-a ajuns la 15 000. De ce in Ghencea se va construi un stadion de doua ori mai mare, pentru cine mai exact, nu se stie. Poate din lipsa de loc s-a ajuns la aceasta solutie, dar este putin dezamagitor, trebuie sa recunosc.
Sper sa existe macar posibilitatea ca stadionul sa poata fi marit pe viitor. Dar sa nu fiu atat de negativ, macar stim ca lucrurile merg in directia buna si Dinamo va avea un stadion nou, care va fi un stalp al revenirii lui Dinamo in top. Intre timp, trebuie sa ne preocupe si echipa, care incepe sa fie la acelasi standard cu actualul stadion. In mare nevoie de reabilitare!!!