Dinamo a pierdut meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, meci contând pentru penultima etapă a sezonului regulat.
Dinamo a început practic meciul de la 1-0 pentru adversari, dar echipa a revenit în prima repriză și părea că avem forța necesară să obținem toate punctele puse în joc. Din păcate, în repriza a doua echipa a fost extrem de slabă și schimbările efectuate de Stoican au bulversat cu totul jocul și Dinamo se vede învinsă, iar practic șansele de evitarea barajului sunt din ce în ce mai mici.
În cadrul conferinței de presă de după meci, Flavius Stoican a vorbit despre rezultat și despre faptul că nu a putut să îi folosească pe Matei și Răuță, iar acum Răzvan Patriche acuză și el probleme musculare:
,,Știam că întâlnim o echipă foarte bună, că va fi un meci greu, am avut și momentele noastre în care nu am profitat de ele, în special în prima repriză. Am început iar meciul de la 1-0. Normal că nu îți pică bine, iei gol dintr-o greșeală.
Am revenit și am avut momente foarte bune, am reușit să marcăm înainte de pauză, a trebuit să fac câteva modificări, chiar înainte de meci, Cosmin Matei a încercat să vădă dacă poate, era optimist, dar la încălzire a zis că nu este 100%, nu am riscat nimic cu el, Răuță la fel. Nu am ce să le reproșez celor care au fost pe teren, și-au dorit, am pierdut și dueluri, așa e în fotbal.
Patriche mi-a zis că are o problemă, mâine vreau să văd ce spune doctorul, mă bucur că și-a spălat greșeala printr-un gol, dar ce mă întristează, asta le spun, nu vreau să le dau cadouri, noi chiar le-am oferit. În a doua repriză, am luat gol și din fază fixă. Am întâlnit o echipă bună, nici noi nu am fost mai prejosi, dar au judecat mai bine momentele cheie”
Ce s-a întâmplat în repriza a doua, când Dinamo nu a reușit să mai controleze partida și adversarii și-au creat mult mai multe ocazii: ,, Nu cred că am picat fizic, am lăsat spații destul de mari, am avut neșansa să nu îi am la dispoziție pe Ivanovski, Jovanovic, Răuță și Matei. Eu văd că se poate, văd dorință foarte mare, este doar un joc, pe care l-am pierdut, noi nu am profitat de momentele bune din prima repriză și am făcut greșeli în a doua parte”.
Despre evitarea locurilor de baraj, o misiune aproape imposibilă în momentul de față: ,,Important e ca atunci începem play-out, tratăm meciurile la victorie, apropiate de noi că valoare, știu ce jucători antrenez, știu cât pot să crească de la meci la meci, trebuie să facem tot ce depinde de noi să ne salvăm direct, dacă nu, vedem ce vom face la baraj” a spus Flavius Stoican în cadrul conferinței de presă.